Tinerii în atenţia Bisericii

Data: 17 Feb 2013

Biserica Parohiei „Sfânta Treime“ din cartierul Steierdorf al oraşului Anina, judeţul Caraş-Severin, a găzduit în după-amiaza zilei de vineri, 15 februarie, o întâlnire pe teme duhovniceşti pentru tineri organizată de Sectorul social-filantropic, misionar şi activităţi cu tineretul al Episcopiei Caransebeşului.

În prezenţa preoţilor din oraşul Anina şi a profesorilor de religie de la şcolile din localitate, zeci de tineri din clasele gimnaziale şi de liceu au petrecut câteva ore de discuţii şi activităţi cu caracter duhovnicesc, moderate de Mihai Ciucur, inspectorul pentru activităţi cu tineretul al Episcopiei Caransebeşului, alături de preotul paroh Gheorghe Şuveţi. Acţiunea se înscrie în demersurile pe care Episcopia Caransebeşului le întreprinde în dinamizarea şi intensificarea misiunii cu tinerii, cu un accent deosebit pe implicarea activă a acestora în activităţi dintre cele mai diverse desfăşurate în Biserică. 
 
De asemenea, prin acest gen de abordare se intenţionează dezvoltarea socializării în Biserică în opoziţie cu socializarea virtuală practicată în mare parte de tinerii de azi, dar şi dezvoltarea părţii de dialog între tineri şi Biserică în scopul înţelegerii corecte de către aceştia a învăţăturilor şi valorilor ortodoxe. 
 
Scopul principal al întâlnirii a fost consolidarea nucleului de tineri existent deja la nivelul parohiei, o mare parte dintre aceştia fiind participanţi la activităţile proiectului „Tineri în Biserică“ al Episcopiei Caransebeşului, în cadrul căruia parohia a fost parteneră. 
 
În prima parte a întâlnirii, cei prezenţi au vizionat un material de prezentare a proiectului „Tineri în Biserică“, la finalul căruia au fost formulate câteva concluzii şi s-au depănat amintiri cu copiii participanţi din parohie la tabăra „Credinţă şi artă pentru toţi“ din luna ianuarie a acestui an. De asemenea, au fost prezentate concluziile studiului sociologic realizat în cadrul proiectului mai sus amintit, ocazie cu care au fost purtate discuţii interactive cu tinerii pe teme legate de şcoală, timp liber şi credinţă. Cu acest prilej, cei prezenţi au adus în discuţie influenţa negativă pe care o are anturajul asupra preocupărilor tinerilor, dar şi modalităţi practice prin care aceştia pot depăşi tentaţiile specifice vârstei. Totodată, s-au stabilit câteva acţiuni concrete în scopul apropierii tinerilor de Biserică prin desfăşurarea unor activităţi comune cu preoţii şi profesorii de religie. În continuarea întâlnirii, copiii au vizionat un film cu caracter şi conţinut religios, pe marginea căruia, mai apoi, s-au purtat discuţii interactive. Au fost discutate aspecte legate de diferitele forme de manifestare a credinţei, despre nevoia de fapte bune, dar şi de modele, nevoie tot mai acut resimţită de generaţia tânără, precum şi despre impactul pe care mass-media şi internetul îl au asupra dezvoltării şi formării tinerilor din zilele noastre.
 
Dialogul a fost unul viu, dinamic, tinerii participanţi împărtăşind cu dezinvoltură din experienţe, dar şi problemele cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi. În ultima parte a întâlnirii, au fost evidenţiate activităţile cu tinerii pe care Episcopia Caransebeşului le desfăşoară în centrele pentru tineret existente la Reşiţa şi Oraviţa şi care îmbracă forme dintre cele mai diverse: de la cercuri artistice, proiecţii de film, dansuri de societate până la tabere şi excursii tematice. De asemenea, cadrele didactice de la Centrul de Tineret Reşiţa Montană au prezentat celor de faţă, în cadrul unei miniexpoziţii, lucrări realizate de copiii din acest centru şi au împărtăşit din experienţa şi din proiectele de viitor ale acestuia, înfiinţat în urmă cu o lună de zile în municipiul de pe Bârzava. Tinerii din Anina s-au arătat dornici de a participa şi ei la asemenea activităţi, astfel că s-au creionat, împreună cu preotul paroh Gheorghe Şuveţi şi cu reprezentanţii centrului de la Reşiţa, câteva proiecte comune ale copiilor din cele două oraşe. Astfel, s-a stabilit o primă acţiune comună, în cadrul căreia, la propunerea preotului paroh, copiii şi tinerii prezenţi au hotărât să achiziţioneze mărţişoare realizate de copiii de la Reşiţa, pe care să le dăruiască bătrânilor de la azilul din localitate.
 
„Am avut marea bucurie să găsim aici, la Anina, o biserică plină de tineri şi copii, într-o atmosferă caldă şi ziditoare, în care cu toţii, de la mic la mare, au fost dornici să afle mai multe şi chiar să împărtăşească din propriile lor trăiri duhovniceşti. Lucrarea misionară cu tinerii desfăşurată cu multă dragoste de părintele paroh într-un oraş cu multe neajunsuri materiale şi sociale confirmă pe deplin că omul sfinţeşte locul, iar prezenţa reprezentanţilor centrului de tineret de la Reşiţa s-a constituit într-un benefic schimb de experienţă în frumoasa lucrare a Bisericii cu generaţia tânără“, a arătat Mihai Ciucur, inspectorul pentru activităţi cu tineretul al Episcopiei Caransebeşului. 
 
Întâlnirile duhovniceşti cu tinerii şi copiii din oraşele participante la proiectul „Tineri în Biserică“ vor continua pentru ca scopul central al proiectului, aducerea şi menţinerea tinerilor în Biserică, să fie cât mai concret şi mai pe deplin atins. 
 
În acest sens, următoarea acţiune a Episcopiei Caransebeşului va avea loc marţi, 19 septembrie 2013, la Moldova Nouă, în cadrul unei întâlniri similare cu copii şi tineri însoţiţi de preoţi şi cadre didactice din localitate. La final, părintele paroh a lansat invitaţia reprezentanţilor Episcopiei Caransebeşului şi ai Centrului de Tineret de la Reşiţa de a reveni periodic în mijlocul copiilor din Anina pentru desfăşurarea unor acţiuni comune, acest gen de întâlniri fiind benefice în întărirea lucrării misionare de la nivelul parohiei.