Tinerii, în atenția preoților și a profesorilor
Joi, 31 martie, a avut loc, în Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Oravița, conferința cu tema „Rolul profesorilor de religie în formarea identităţii tinerilor creştini”, susținută în cadrul întâlnirii preoților și profesorilor de religie, aparținători Cercului pastoral-misionar Oravița-Răcășdia.
Întâlnirea preoților și a profesorilor de religie a debutat cu săvârșirea Acatistului Sfintei Cruci. După sfânta slujbă, la care a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost susținută o predică la Duminica a 3-a din Post, a Sfintei Cruci, de către părintele Ionuț Guiman de la Parohia Socolari, precum și o cateheză pentru tineri, având ca temă cinstirea Sfintei Cruci, prezentată de părintele Fulviu Terpe de la Parohia Știnăpari.
Preoții și profesorii de religie, formatori și educatori în parohie și în școală
„Suntem în anul omagial închinat, de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, educației religioase a tineretului creștin ortodox, și înainte de a-i educa pe tineri, înainte de a-i forma duhovnicește, trebuie să îi sensibilizăm pe preoții noștri și pe profesorii de religie, pentru că ei sunt formatori și educatori în parohie și în școală. De aceea credem că aceste întâlniri pe grupe, respectiv pe cercuri pastoral-misionare sunt benefice și astfel continuăm lucrarea pastoral-misionară începută anul trecut, și anume aceste întâlniri cu preoții și profesorii de religie, care observăm că au dat roade”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
La ședința din cea de-a doua parte, ce a avut loc în sala Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”, au fost susținute trei referate de către profesorii de religie pe tema propusă.
„Mergând pe principiul că în domeniul vieții umane nu există faptă indiferentă, adică fără o conotație morală, trebuie să ne gândim că sămânța pe care o sădim în sufletele elevilor trebuie să încolțească și să crească pentru a deveni mai buni și mai iubitori față de Dumnezeu și față de aproapele. În acest context s-a desfășurat și întâlnirea de astăzi, iar ca o concluzie, trebuie să înțelegem că predarea religiei nu constă doar în prezentarea unei învățături simple, ci a uneia ce trebuie transpusă în viață”, a precizat Romeo Toma, profesor de religie la Liceul Teoretic „General Dragalina” din Oravița.
În cadrul ședinței au fost discutate și noi strategii pentru educarea religioasă a tinerilor, bazându-se foarte mult pe colaborarea dintre preoți și profesorii de religie. De asemenea, cei prezenți au avut posibilitatea să prezinte anumite probleme cu care ei se confruntă și totodată să propună noi proiecte pentru a veni în întâmpinarea tinerei generații.