Tinerii medieşeni şi-au pomenit eroii
Peste 100 de elevi şi cadre didactice de la şcolile generale nr. 5 şi nr. 7 din Parohia "Buna Vestire" Mediaş au participat la Sfânta Liturghie, apoi s-au rugat la slujba de pomenire a eroilor, împreună cu toţi credincioşii. Elevii au fost răsplătiţi pentru jetfa rugăciunilor lor cu colaci, dulciuri şi ouă roşii de către femeile din Comitetul Parohial. "Ca în fiecare an, tineri şi vârstnici au prăznuit marea sărbătoare a Înălţării Domnului Nostru Iisus Hristos şi în egală măsură a înălţării Neamului nostru românesc prin jertfa eroilor şi martirilor care au căzut pentru libertatea şi demnitatea noastră şi implicit pentru bunăstarea Bisericii celei adevărate", a arătat pr. paroh Doru Gr. Gâdea. (O.R.)