Tinerii născuți în 2005 pot obține o călătorie gratuită în Europa
Comisia Europeană a deschis înscrierile la programul DiscoverEU care oferă 36.000 de permise de călătorie gratuite tinerilor care au împlinit 18 ani în acest an, conform executivului comunitar. Pentru a câştiga un card de călătorie, tinerii născuţi între 1 ianuarie 2005 și 31 decembrie 2005 trebuie să-și completeze datele pe Portalul european pentru tineret și să răspundă la un chestionar cu 5 întrebări şi una suplimentară, pentru departajare în cazul scorurilor egale.
Perioada înscrierilor se încheie în 18 octombrie 2023, iar la program pot participa tineri din UE şi din ţările asociate la Erasmus+ (Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia şi Turcia). Candidaţii selectaţi vor putea vizita Europa cel mult 30 de zile, în perioada 1 martie 2024 şi 31 mai 2025, prin intermediul cardului DiscoverEU beneficiind de reduceri la muzee, activități de învățare și sportive, transport local, cazare și masă.
DiscoverEU este o inițiativă a programului Erasmus+ care oferă tinerilor ocazia de a descoperi Europa, patrimoniul cultural și istoria sa. Permisul de călătorie este, în principal, pentru deplasarea cu trenul, însă cei care locuiesc într-o zonă izolată vor putea folosi și alte mijloace de transport. La runda din octombrie 2022 a DiscoverEU au fost 162.931 de înscrieri, din care au fost selectați 47.700 de tineri, și 1.974 au fost din România.