Tinerii ortodocşi români din diaspora, în vizită la Galaţi
Membrii Organizaţiei Tinerilor Creştin-Ortodocşi din Europa (NEPSIS) s-au aflat în această perioadă, timp de 10 zile, în vizită în Episcopia Tulcii şi în Arhiepiscopia Dunării de Jos, la invitaţia membrilor ASCOR din filiala Galaţi.
Tinerii au vizitat Delta Dunării, poposind pentru început la Mănăstirea Halmyris, apoi au vizitat mănăstirile Celic Dere, Saon şi Cocoş din Eparhia Tulcii. Pelerinajul a continuat în Arhiepiscopia Dunării de Jos, unde membrii NEPSIS au mers la mai multe biserici, mănăstiri şi centre sociale, printre care mănăstirile Buciumeni şi Cudalbi din judeţul Galaţi, Catedrala "Naşterea Domnului" din Brăila şi Mănăstirea Lacu Sărat. În ziua de 31 august au participat la slujba de Priveghere la Parohia "Sfântul Vasile cel Mare", care şi-a sărbătorit al doilea hram, Sfântul Dionisie Exiguul. La final, tinerii au încununat acest pelerinaj prin participarea la sfinţirea Bisericii cu hramul "Sfântul Gherman şi Casian", de pe Faleza Superioară a Dunării, din Galaţi, a cărei piatră de temelie o puseseră tot ei, acum 10 ani, la prima lor vizită în România. Tinerii au fost însoţiţi de duhovnicul lor, părintele Iulian Nistea, de la Biserica "Jean de Beauvais" din Paris. Alături de ei s-au aflat şi Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, şi Înalt Preasfinţitul Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos.