Tinerii ortodocşi români din Germania se reunesc la Graz, în Austria
Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din Germania (ATORG) organizează, în perioada 11-13 octombrie, întâlnirea anuală a tinerilor ortodocşi români care locuiesc în Austria, Germania, dar şi din România, informează mitropolia-ro.de. „Ediţia din acest an este găzduită de tinerii din Parohia «Sfântul Nicolae» din Graz, Austria, sub îndrumarea părintelui Nicolae Vîlcea. Va fi prezent şi Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului. Invitatul întâlnirii este Virgiliu Gheorghe, biofizician şi doctor în bioetică, cunoscut în special pentru studiile şi conferinţele legate de efectele televiziunii asupra minţii umane, dar şi pentru discuţiile despre importanţa familiei creştine în societatea contemporană. Tema conferinţei este «Locul şi importanţa familiei ca eclesia domestica în viaţa omului contemporan». Anul acesta vom încheia programul de sâmbătă seara cu o piesă de teatru, cu tema creştină «Nicanor şi Secunda». Piesa va descrie viaţa Sfinţilor Timotei şi Mavra şi este jucată de un grup de 7 tineri (elevi ai Colegiului Naţional «Alexandru Papiu Ilarian» din Târgu Mureş), coordonaţi de către profesorul lor de religie, Ilie Cristian Manta“, ne-a spus Simona Nica, vicepreşedinte ATORG. Programul întâlnirii include, pe lângă conferinţă şi întâlnirea organizatorică, discuţii pe grupe, momente de rugăciune şi activităţi de recreere. (Şt. Sfarghie)