„Tinerii şi Biserica“, parteneriat între arhiepiscopie şi „Liceul C. Noica“
Un parteneriat educaţional cu titlul "Tinerii şi Biserica" a fost încheiat între Arhiepiscopia Ortodoxă Sibiu, prin Departamentul pentru tineret, şi Liceul Teoretic "Constantin Noica" din Sibiu. Proiectul este implementat de o echipă formată din profesoarele Margareta Cândea şi Paraschiva Muntean, din cadrul Catedrei de religie a instituţiei de învăţământ, alături de părintele Vasile Cristian Dariciuc, din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, Departamentul pentru tineret.
Parteneriatul se desfăşoară pe parcursul anului şcolar 2010 - 2011 şi urmăreşte promovarea valorilor creştine în rândul tinerilor, o colaborare mai strânsă între Familie, Şcoală şi Biserică. Grupul-ţintă al acestui parteneriat îl reprezintă elevii de la Liceul Teoretic "Constantin Noica" Sibiu, alături de elevi din celelalte licee sibiene. Parteneriatul "Tinerii şi Biserica" propune integrarea valorilor morale, religioase în structura propriilor atitudini şi comportamente. Printre activităţile care se vor desfăşura amintim: "Spovedania: rolul şi importanţa duhovnicului în viaţa tinerilor"; întâlniri cu tinerii şi dezbateri pe diferite teme; participare la Sfânta Liturghie; excursii cu caracter spiritual; conferinţe pe teme moral-religioase; marcarea unor sărbători prin programe artistice, lucrări ale elevilor; reuniuni de proiect, conform celor precizate de pr. Vasile Cristian Dariciuc, coordonator al Departamentului pentru tineret al Arhiepiscopiei Ardealului. (O.R.)