Tinerii sunt binecuvântare pentru Familie, Biserică şi Societate
Hristos a înviat!
Am primit cu bucurie invitaţia Uniunii Studenţilor din România la cea de-a XI-a ediție a Congresului Studenților din România. Organizarea unui astfel de eveniment, în contextul Centenarului Marii Uniri de la 1918, evidenţiază importanţa conştientizării şi angajării tinerilor în realizarea marilor idealuri.
Aspirațiile spre bine și frumos ale tinerei generații trebuie susținute de întreaga societate, care are responsabilitatea de a-i orienta pe tineri și de a le cultiva încrederea, pentru a iubi valorile spirituale, morale și culturale.
Biserica Ortodoxă Română încearcă să răspundă nevoilor de formare a tinerilor prin programe și proiecte care se desfășoară atât în țară, cât și în străinătate, adaptate fiecărei comunități. Prin organizarea taberelor şi a pelerinajelor, prin oferirea unor burse de studiu și prin activitățile culturale şi sociale dezvoltate în parohii, Biserica cultivă încrederea tinerilor în sine și în semeni, respectul și iubirea față de oameni și de natură – creația lui Dumnezeu –, consolidează viața de comuniune a tinerilor, solidaritatea creștină, prietenia, apartenența și respectul față de Biserică, identitatea și demnitatea naţională în dialog internaţional.
Apreciem faptul că Uniunea Studenților din România îşi propune să sprijine studenții și tinerii pentru integrarea în viața socială și profesională și să promoveze valorile civice, academice şi culturale.
Legătura dintre Universitate şi Biserică poate fi benefică pentru studenţii şi profesorii din universităţi, prin programe comune, promovând dialogul intelectual şi cooperarea practică.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos Cel înviat din morţi să binecuvânteze pe toţi participanţii la lucrările Congresului Studenților din România, dăruindu-le pace şi bucurie, sănătate şi mult ajutor în toată fapta cea bună.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la Congresul Studenților din România, ediţia a XI-a, sâmbătă, 12 mai 2018, Palatul Parlamentului din Bucureşti.