Tinerii sunt cei mai vulnerabili consumatori
Tinerii par să fie experţi în ceea ce priveşte tehnologia, dar nu par să înţeleagă pericolele, ceea ce îi transformă în ţinte vulnerabile ale publicităţii şi marketingului, a evidenţiat directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, într-o conferinţă desfăşurată la Colegiul Naţional „Moise Nicoară" din Arad.
La conferinţă, intitulată „Elevul, consumator vulnerabil", Paul Anghel a afirmat că „o persoană vulnerabilă poate fi uşor sau repede vătămată sau rănită, deoarece vulnerabilitatea implică asocierea cu conceptul de risc".
„Agenţiile de publicitate cheltuiesc cca 100 miliarde de dolari anual, la nivel mondial, încurajând, convingând şi manipulând oamenii spre un stil de viaţă cu consecinţe devastatoare asupra mediului prin extravaganţa şi risipa sa", a susţinut Paul Anghel.
Directorul ANPC a subliniat că tinerii, şi nu numai, sunt deosebit de vulnerabili la acest tip de manipulare iar copiii sunt din ce în ce mai mult ţinta publicităţii şi marketingului, care s-au orientat iniţial pe dulciuri şi jucării, pentru ca în prezent să includă haine, încălţăminte, produse fast food, echipament sportiv ş.a.m.d., precum şi produse pentru adulţi.
„Copiii reprezintă o piaţă majoră şi probabil, cea mai semnificativă, iar agenţiile de publicitate ştiu că loialitatea mărcilor şi obiceiurile de consum care se formează în copilărie vor fi păstrate până la maturitate. Paradoxul este că tinerii par să fie experţi în ceea ce priveşte tehnologia, dar nu par să înţeleagă pericolele", a spus Paul Anghel.
Privitor la tema aleasă, prof. Anca Stoenescu, inspector şcolar general adjunct al judeţului Arad, a afirmat că aceasta s-a dovedit a fi o temă de mare interes pentru învăţământul preuniversitar.
„Am iniţiat această conferinţă pentru că, în afara calităţii de dascăl pe care o avem, trebuie să recunoaştem că avem mari obligaţii faţă de copilul care petrece foarte multe ore în şcoală şi trebuie să fim atenţi la securitatea copilului, la alimentaţia copilului şi la ce consumă elevul din zilele noastre", a declarat pentru Agerpres Anca Stoenescu.
Potrivit acesteia, conferinţa a fost doar un început.
„Vom continua şirul acestor întâlniri, primii cu care ne-am întâlnit astăzi fiind directorii unităţilor de învăţământ din întreg judeţul, ne-am întâlnit cu studenţii de la Facultatea de Nutriţie din cadrul Universităţii de Vest «Vasile Goldiş» Arad, cu reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor şi mulţi alţii", a adăugat Anca Stoenescu.
La rândul său, Simona Man, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, participantă la conferinţă la invitaţia organizatorilor ca reprezentant al societăţii civile, a declarat pentru Agerpres că, în opinia sa, acest proiect este unul pilot, fiind convinsă că el va fi continuat.
„Consumatorul şi, în primul rând tinerii, trebuie să fie conştientizat cu privire la ce înseamnă această vulnerabilitate. Cu toţii suntem vulnerabili, pentru că, la urma urmei, tot ceea ce ne face plăcere ne face şi vulnerabili. Trebuie să conştientizăm acest lucru şi să ne stabilim limita până la care dorim să fim vulnerabili", a adăugat Simona Man.
Potrivit unui studiu GfK România, nu numai obiceiurile de consum dar și comportamentul ne sunt influențate de reclame. Conform studiului, 78% dintre locuitorii din mediul urban declară că au preluat comportamente din reclame, 73% preluând cuvinte, expresii și glume folosite în reclame - un comportament întâlnit mai degrabă la bărbați și la tinerii de 15-24 de ani. Totodată, 36% dintre respondenți consumă un produs așa cum este recomandat sau arătat în reclamă sau se comportă în același fel cum o făceau și personajele din reclamă. Persoanele cu educație superioară sunt mai deschise la mesajele comportamentale din reclame și afirmă în mai mare masură că au consumat un produs așa cum era consumat în reclame.