„Tinerii sunt chemaţi să lupte pentru veşnicia lor“

Tinerii au fost văzuţi întotdeauna ca o categorie ce are nevoie de îndrumare pentru a-şi descoperi adevărata valoare şi putere. Sintagma „Cunoaşte-te pe tine însuţi“ devine foarte importantă în anii tinereţii, atât pentru viaţa pământească, cât mai ales pentru cea duhovnicească, deoarece tinerii trebuie să facă faţă provocărilor lumii de astăzi şi să devină „stâlpii societăţii“. În continuare, vom afla câteva lucruri despre „distracţiile“ tinerilor creştini, dar şi despre apropierea acestora de valorile creştine, de la părintele Constantin Muha, director al Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ioan Iacob“ din Dorohoi.

Cine trebuie să fie cel mai bun prieten al tinerilor?

În mod cert, trebuie să fie cineva de la care au ce învăţa bun şi folositor nu doar pentru perioada tinereţii, ci pentru întreaga viaţă. Părinţii, naşul de botez, preotul, învăţătorul, dirigintele, îndrumătorul de an, naşii de cununie - în funcţie de fiecare etapă de vârstă. Iar după cum spunea Clement Alexandrinul: „Pedagogul nostru este Dumnezeu Iisus Cuvântul, Care conduce întreaga omenire, Însuşi iubitorul de oameni“.

Care este rolul duhovnicului în viaţa tinerilor?

Duhovnicul este cel care îi modelează viaţa unui tânăr, dându-i încredere şi deschizând calea către adevărurile netrecătoare, conştientizându-l de veşnicia lui. De aici, şi modul în care tânărul îşi va trăi viaţa. Plecând de la zicala „cum îţi aşterni, aşa dormi“, în plan duhovnicesc, tânărul se va feri de tot ce-i poate păta sufletul, conştiinţa şi viaţa. Şi nu de frică, ci din conştiinţa valorii sale pentru viaţa de aici şi cea de dincolo. Copiii, tinerii, au atâta frumuseţe şi candoare, tocmai prin neprihănirea lor. IPS Teofan le spunea elevilor de la Seminarul din Dorohoi, în octombrie 2012: „Sunteţi mari prin nerăutatea voastră!“. De aici, şi potenţialul lor pentru lucruri mari şi importante, cu efecte nu doar pentru ei, ci şi pentru cei din jurul lor. Cred că de aceea e şi această luptă acerbă de a-i întina, pentru a le răpi potenţialul, valoarea maximă şi a-i reduce la statutul de sclavi ai patimilor, răpindu-li-se astfel libertatea şi măreţia.

„După Liturghie, Biserica binecuvintează hora“

Care trebuie să fie „distracţiile“ unui tânăr, în conformitate cu morala ortodoxă?

Este vorba de distracţiile nevinovate. Mircea Eliade spunea că „după Liturghie, Biserica binecuvintează hora“. Cei maturi şi bătrânii supravegheau jocul celor tineri, să nu alunece spre ceea ce-i putea pune în lumină nefavorabilă în faţa comunităţii, fiecare păzindu-şi cinstea, căci zice românul: „Nu da cinstea pe ruşine!“. A te distra nu înseamnă a te compromite sau a-ţi face părinţii de ruşine în faţa comunităţii, ci, mai degrabă, a le arăta că eşti demn de încrederea acordată. Însă, depinde şi de anturaj. Se spune că „anturajul rău strică deprinderile bune“. De aceea contează cine e prietenul tânărului şi de cine ascultă acesta. Modelele marcante din istoria omenirii nu s-au format în viaţă de huzur, ci prin multe renunţări şi o muncă titanică. Noi avem ca modele sfinţii cu viaţă de renunţare la ei înşişi, dar cu îmbogăţire prin slujirea aproapelui.

Ce credeţi că îi determină pe tineri să se apropie de valorile creştine?

Odată cu trecerea prin ani şi acumularea unor experienţe diverse, tentaţia de a fi la modă, de a fi cool trece atunci când tânărul simte responsabilităţile vieţii apăsând pe umerii lui. Şi atunci devine interesat de ceea ce trebuie să facă şi să facă cât mai bine. E ca un examen dat în faţa comunităţii, a celorlalţi care, înaintea lui, au reuşit. Acum intervine frica de eşec, ce-l face mult mai atent, mai luptător, pentru a-şi apăra demnitatea lui şi a celor încredinţaţi lui (în cazul familiei). De asemenea, exemplele negative din jur au un rol determinant. Şi acestea vin ca rezultat al faptului că nu se ascultă de sfaturile bune. Creştinismul redă omului demnitatea şi libertatea prin raportarea la Hristos şi la Jertfa Sa răscumpărătoare, conferindu-i omului valoare pentru veşnicie, odată cu manifestările lui în timp.

Cum pot descoperi tinerii dacă au înclinaţie spre viaţa monahală?

Cu multă răbdare, cu multă rugăciune şi cu povăţuirea duhovnicului şi a cuiva din cinul monahal. Nu e o cursă a teribilismului, nu e o avântare spre necunoscut, nu e o joacă de-a devenirea. E un lucru foarte serios şi important. E nevoie de maturitate trupească, intelectuală şi duhovnicească. Vizita, rămasul la mănăstire pentru o perioadă (a vacanţei, să zicem), conferă ocazia de a cunoaşte mănăstirea din interior - cu rigorile şi modul de viaţă al celor din cetate.

Cum trebuie să folosească tinerii timpul, pentru a-l câştiga?

Eu cred că preţuindu-l la maxima lui valoare. Spune o vorbă că „timpul ne poate fi prieten sau duşman“, depinde de modul în care îl folosim. „Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi“, „O zi în care n-ai făcut nimic e o zi pierdută“- sunt rezultatul înţelepciunii populare. Este vremea formării, a desăvârşirii lor şi nu trebuie să lase pe nimeni să-şi bată joc de ei sub nici o formă, să nu cadă în plasa nimănui. Să fie conştienţi că sunt „ostaşi ai lui Hristos“ încă de la Botez şi sunt chemaţi să lupte pentru veşnicia lor.

„Generaţia care nu va mai rodi sfinţi va fi şi ultima“

Sf. Elefterie a ajuns episcop la 18 ani. Ce alte exemple de tineri creştini merită promovate? Pistis, Elpis şi Agapis, fiicele Sfintei Sofia, aveau 12, 10 şi respectiv 9 ani când au primit martiriul, Sfânta Filofteia avea 12 ani, Sf. Neofit 15 ani, cel mai mic dintre fiii domnitorului martir Constantin Brâncoveanu - 14 ani, Sf. Cuv. Parascheva a trecut la cele veşnice la 27 de ani. Tinerii striviţi în lagăre şi închisori pentru idealul creştin, dintre care unii şi-au găsit sau îşi vor găsi locul în evlavia poporului şi în sinaxar, cei din 1989 care au fost împuşcaţi în timp ce strigau: „Voi cu arme, noi cu flori“ - cred că sunt răspunsul la întrebările generaţiei tinere. Cineva spunea că „viaţa nu se măsoară în ani, ci în fapte“. Faptele vorbesc depre omul care le săvârşeşte. De aceea, sfinţii rămân modele mereu valabile pentru oamenii de toate vârstele, prin extraordinarul patos de slujire a adevăratelor valori şi de renunţare la cele materiale, devenite piedică în calea mântuirii pentru mulţi. Deşi par nişte învinşi în primă fază, ei devin de fapt învingători, câştigând veşnicia prin transcenderea materialului.

De obicei, tinerii asociază ideea de religie cu trecutul sau cu perimatul. Cum poate fi eliminată o astfel de prejudecată?

Prin raportarea la sfinţii tineri, care aveau aceleaşi frământări ca şi ei, dar care au ales un alt răspuns decât majoritatea generaţiei lor. Putem spune că sfinţii aveau o altă percepţie a esteticului, a frumosului şi adevărului, care constrasta cu cel al lumii în mijlocul căreia trăiau. Acelaşi răspuns va stârni oprobriul şi opoziţia lumii de astăzi. E o luptă acerbă pentru aplatizarea valorilor perene, pentru constituirea unui sistem de pseudovalori. Idolatria în diverse forme, publicitatea agresivă cu targeturi pentru fiecare categorie de vârstă au devenit principala preocupare a sistemului mass-media, bucurându-se de o finanţare substanţială, în timp ce cultura, sănătatea, educaţia devin, pe rând, cenuşăresele societăţii aşa-zis „moderne“. E, de fapt, o călcare în picioare a sublimului, a candorii şi a purităţii firii umane, un război declarat sfinţeniei la care este chemat omul, la orice vârstă ar fi. Sf. Vasile cel Mare îi îndemna pe tineri să adune merinde pentru veşnicie şi să fie ca albinele, care iau din floare doar ceea ce este folositor. Sf. Ap. Pavel atrage atenţia: „Căci va veni o vreme când oamenii nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor alege învăţători după poftele lor, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme“. (II Timotei 4, 3-4). Şi, poate, cea mai nobilă cale e aceea de a deveni sfinţii zilelor lor. Spunea cineva că „generaţia care nu va mai rodi sfinţi va fi şi ultima“. Dar, să nu uităm că „Iisus Hristos este Acelaşi, ieri, astăzi şi în veac“ (Evrei, 3, 18).