Tinerii, tot mai puţin atraşi în programele de învăţare
Tinerii sunt cel mai puţin atraşi în programe de învăţare, relevă un studiu realizat de Asociaţia Observator pentru Dezvoltarea Învăţării Permanente, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi Gnosos Consult.
Studiul arată că cea mai redusă rată de participare la programe de învăţare se înregistrează în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani, cu nivel scăzut de educaţie, angajaţi ca necalificaţi sau pe poziţii cu un nivel scăzut de calificare - aproximativ 14%. Femeile par a fi, în general, mai pesimiste şi mai nesigure cu privire la viitorul lor profesional decât bărbaţii (64% femei faţă de 46% bărbaţi, din grupul de vârstă de peste 40 de ani cu nivel scăzut de calificare). Potrivit studiului, formarea în sine contribuie la dezvoltarea personală. 87% dintre cei care au participat la programe de formare menţionează şi efecte pozitive în plan personal: creşterea încrederii în propriile competenţe, câştigarea încrederii colegilor şi şefilor, creşterea iniţiativei personale şi, nu în ultimul rând, sporirea interesului pentru participarea şi la alte programe de formare profesională. Studiul mai relevă că doar 44% dintre angajatori au planuri coerente de formare profesională a angajaţilor.