Ţiriac: „Agenţiile de rating sunt nişte vagabonzi“
▲ Omul de afaceri Ion Ţiriac consideră că evaluările agenţiilor de rating privind România sunt incorecte ▲ „Agenţiile de rating sunt nişte vagabonzi“, a avertizat cunoscutul om de afaceri, într-un interviu acordat lui Marius Tucă, director la „Jurnalul Naţional“ ▲
Ion Ţiriac a spus că „agenţiile de rating care au inclus România la categoria „junk coutry“ sunt „nişte vagabonzi“, iar decizia luată este ireală şi mult exagerată. Ţiriac a respins, de asemenea, afirmaţiile privind existenţa unui atac asupra leului, vorbind despre piaţa monetară. „Nu există aşa ceva. De 20 de ani, toţi străinii care vin în România câştigă miliarde de euro, de dolari pe spinarea leului“, vorbind despre o posibilă legătură între ratingurile pentru România şi acţiunea BNR de descurajare a speculaţiilor pe piaţa valutară. „Că vine Strandard & Poor’s şi Fitch şi îmi dă două grade de rating în jos cred că e nu numai exagerat, dar şi ireal. În acelaşi timp arată o lipsă de lobby din partea românilor. Mă refer aici la Patriciu, Ţiriac, Voiculescu, la guvernatorul BNR şi la Guvernul României. Agenţiile se uită la decizia de majorare a salariilor cu 50%. Nu poţi să măreşti doar salariile celor din învăţământ, pentru că vin minerii sau ceferiştii, care zic că sunt murdari pe mâini şi îţi cer 70%. Unde, în ce ecomomie din lumea asta, poate să se crească de azi pe mâine salariile bugetarilor cu 50%? Mai ales într-o ţară în care economia în ultimii şase ani s-a dezvoltat puternic, într-o economie care a avut o creştere nu macro, ci organică, de jos în sus. Nu a venit nimeni cu un plan Marshall să ne înveţe. Din păcate, nu am avut situaţia Spaniei nici la bani, nici un Guvern ca PP-ul înaintea socialiştilor. Şi acum vezi că agenţiile de rating te dau două grade în jos“, a afirmat Ion Ţiriac, întrebat despre opinia sa în legătură cu evaluările agenţiilor de rating. Omul de afaceri a apreciat creşterea salariilor bugetarilor cu 50% ca fiind principalul motiv pentru care ratingurile au scăzut.