Titlul „Cetăţean de onoare” al municipiului Dej, pentru IPS Mitropolit Andrei
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a luat parte, în după-amiaza zilei de 24 ianuarie, la evenimentele organizate de Primăria Municipiului Dej, dedicate aniversării Unirii Principatelor Române. Cu acest prilej a fost inaugurat un nou sediu al Muzeului Municipal Dej şi a avut loc ceremonia de decernare a titlului de „Cetăţean de onoare” al municipiului Dej, IPS Mitropolit Andrei.
La manifestările dedicate Unirii Principatelor Române de la Dej, IPS Mitropolit Andrei a oficiat o slujbă de sfinţire a noului Muzeu Municipal, în prezența oficialităților judeţene şi locale, precum şi a unui numeros public. „Mare dascăl este istoria pentru noi (…) şi care ne-ar determina să ne punem serios problema spirituală şi să ne apropiem mai mult de Bunul Dumnezeu. Această instituţie este lăudabilă, nu numai pentru faptul că ne ajută să ne punem problema, să ne gândim că în tot locul şi în tot timpul au fost oameni care au crezut în Dumnezeu, care şi-au pus problema spirituală, ci şi pentru faptul că valorifică ceea ce s-a întâmplat pe aceste ţinuturi de-a lungul vremurilor. În mod special anul acesta suntem determinaţi să medităm mai profund, mai serios la istorie pentru că este Anul Centenarului Marii Uniri şi atunci, de-a lungul acestui an, evenimentele pe care le organizăm ne aduc aminte de ce au făcut cei ce au fost înaintea noastră. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, capitolul 13, versetul 7, ne spune lucrul acesta «Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa». În mod deosebit anul acesta ne predispune să medităm la ce s-a întâmplat înainte şi în mod special la anul Marii Uniri, când Dumnezeu şi-a întors faţa către neamul nostru şi când s-au regăsit cele trei provincii româneşti într-o singură ţară”, a spus ierarhul. Amenajarea noului sediu al muzeului face parte din seria de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri.
La Centrul Cultural „Arta” a avut loc, apoi, o ceremonie, în cadrul căreia IPS Mitropolit Andrei a primit titlul de „Cetățean de onoare” al municipiului Dej. Activitatea IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a fost prezentată de prorectorul Universității „Babeș-Bolyai”, prof. dr. Ioan Bolovan, apoi primarul Dejului, ing. Costan Morar, i-a oferit titlul de „Cetățean de onoare”.
„Mulţumesc domnului primar şi Consiliului Local din Dej, şi mulţumesc domnului profesor universitar Ioan Bolovan, prorectorul Universităţii «Babeş-Bolyai» (...) Ne gândim la cuvintele Mântuitorului, care la un moment dat a spus aşa: «Când veţi face tot ceea ce trebuie să faceţi, să ziceţi că sunteţi slugi netrebnice pentru că nu aţi făcut decât ceea ce se cuvenea să faceţi». Gândindu-ne, pe de altă parte, la dragostea domnului primar, a domnului prorector, a dumneavoastră, a tuturor, trebuie să fim recunoscători, pentru că Sfântul Pavel ne spune în Epistola către Evrei, în capitolul 12, penultimul verset: «Să fiţi recunoscători!». Pe de o parte trebuie să ne smerim pentru că suntem slugi netrebnice şi facem misiunea pe care Domnul Iisus Hristos ne-a încredinţat-o. Pe de altă parte, socotim că ceea ce s-a petrecut este din preaplinul iubirii dânşilor. Sfântul Ioan, în prima sa Epistolă, a vrut să definească pe Dumnezeul cel nedefinit, şi a spus lucrul acesta: «Dumnezeu este iubire». Şi este iubire absolută, Dumnezeu însumează toate virtuţile posibile. Eu socot că domnul primar şi Consiliul Local au făcut din dragoste lucrurile acestea şi le mulţumesc”. IPS Mitropolit Andrei a amintit, cu această ocazie de părintele Petroniu Tănase, unul vieţuitorii din Muntele Athos, care a scris şi o carte intitulată „Icoane smerite”, în care sunt eseuri dedicate unor părinţi duhovniceşti. „La sfârşitul cărţii, părintele Petroniu zice, realizând că scoţând în evidenţă faptele bune ale unor părinţi duhovniceşti, în consens cu ceea ce spunea Mântuitorul, «atunci când faceţi ceea ce trebuie să faceţi să ziceţi că sunteţi slugi netrebnice pentru că nu aţi făcut decât ceea ce trebuia să faceţi», interpretând lucrul acesta spune: «Este adevărat că suntem slugi netrebnice, dar dacă din drag, uneori unii semeni ne mai laudă sau spun lucruri bune despre noi, să ne gândim în felul următor: că toate acestea, de fapt, nu se opresc la noi, nu se cuvin nouă, ci merg mai departe la Cel care ne-a dăruit puterea să mai facem câte ceva, adică se îndreaptă către Dumnezeu». Şi atunci, zice părintele Petroniu Tănase: «Nu vă temeţi de păcat făcând lucrul acesta, că nu se opresc la persoana pe care o lăudaţi, că se duc la Dumnezeu». Noi, totuşi ne facem misiunea ca oameni, cu bune şi cu rele, aşa cum ne-a lăsat Dumnezeu”, a mai spus ierarhul.
La finalul manifestărilor, profesorul Ioan Bolovan a susținut conferința cu tema „De la Mica la Marea Unire”, conform Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.