Titlul de doctor honoris causa al Universității „Vasile Goldiș” pentru Mitropolitul Banatului
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a primit marți, 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, titlul onorific de doctor honoris causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
La ceremonia decernării, desfășurată în Aula „Cicio Pop” a universității arădene, au participat prof. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului; Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, membri ai Senatului Universității „Vasile Goldiș”, reprezentanți ai autorităților locale și județene, studenţi şi cadre didactice de la diverse universităţi din Arad și Timișoara.
În cuvântul său, rectorul Coralia Adina Cotoraci a subliniat: „Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, este una dintre marile personalități ale spiritualității românești contemporane. Este un spirit constructiv, care a înțeles rolul Bisericii în întărirea spiritualității umane și înnobilarea cunoștințelor”.
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a creionat personalitatea Mitropolitului Banatului, evidențiind diverse aspecte legate de activitatea sa pastorală. La rândul său, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul l-a descris pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan ca fiind „un ctitor de eparhie”.
După primirea titlului onorific de doctor honoris causa, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a susținut prelegerea „Cultura, candela neamului”, subliniind: „Identitatea națională se păstrează prin cultură, cultura fiind ogorul unde cresc florile unui neam. Cultura este mintea unui neam. Avem, ca nație, atâta minte câtă cultură avem. Toți cei ce astăzi suntem chemați la lucrarea minții neamului avem datoria sacră de a face tot ce ne stă în putință, ca o picătură din sudoarea minții noastre să o punem în candela culturii, ca aceasta să rămână întru dăinuirea neamului nostru românesc”.
Moderatorul evenimentului a fost conf. dr. Paul Freiman, președintele Senatului Universității „Vasile Goldiș” din Arad.
În cadrul ceremoniei, Grupul coral „Procord” din Arad, dirijat de preotul dr. Tiberiu Ardelean, a cântat Gaudeamus Igitur, interpretând, totodată, și un buchet de colinde.