„Toacă şi ie moldovenească“

Un articol de: Constantin Ciofu - 19 August 2016

Pe orizontul Cireşoaiei, la întretăierea dintre istorie şi actualitate, s-a semnat, de ziua Sfinţilor Martiri Brâncoveni, 16 august 2016, actul de renaştere în Protoieria Oneşti a iei şi a toacei ca mijloace de dăinuire a neamului şi a Bisericii în contemporaneitate.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi sub îndrumarea Protoieriei Oneşti, la Schitul Cireşoaia din judeţul Bacău a avut loc marţi, 16 august 2016, manifestarea „Toacă şi ie moldovenească“. Evenimentul a fost organizat prin implicarea părintelui Ioan Bârgăoanu, protopop al Protopopiatului Oneşti, a părintelui Cristian Mazilu de la Parohia „Schimbarea la Faţă“ - Poieni, şi a protosinghelului Claudiu Constantin Panţiru, stareţul Schitului „Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare“ - Poieni - Târgu Ocna. Momentul inaugural s-a dorit a deveni tradiţie peste vremi, astfel că a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi sub protia părintelui protopop Ioan Bârgăoanu, în biserica din lemn a Schitului „Sfântul Eftimie cel Mare“, gazda evenimentului. Prin costumele populare cu care erau îmbrăcaţi tinerii prezenţi, şi nu numai, s-a dorit a reînvia duhul strămoşilor care şi-au dat viaţa pe aceste meleaguri în prima conflagraţie mondială. În umbra stindardului românesc, adunarea liturgică la vremea pomenirii eroilor şi a tuturor celor adormiţi părea că uneşte trecutul şi prezentul în nădejdea unui viitor plin de speranţa reînvierii unui neam prea oropsit de apăsarea vremilor. După Sfânta Liturghie a urmat concursul propriu-zis „Toacă şi ie moldovenească“, participanţii fiind împărţiţi în trei grupe de vârstă: 8-11 ani, 12-14 ani şi 15-18 ani. Într-o atmosferă de animaţie specifică unui concurs, juriul a deliberat acordarea diplomelor şi a darurilor pentru toţi participanţii. „Prezenţa unor tineri din afara spaţiului geografic al Protoieriei Oneşti, respectiv din Bacău şi din Iaşi, ne-a dat speranţa că la ediţiile următoare numărul participanţilor va creşte, astfel că aşezarea monahală gazdă din Târgu Ocna va putea deveni  în viitor o atracţie şi un loc special pentru evenimente cultural-spirituale“, a spus preotul Petru Roncea de la Parohia Viişoara, Protopopiatul Oneşti.