Toate s-au făcut datorită dragostei dumnezeiești
Şi trecând, a văzut pe Levi al lui Alfeu, şezând la vamă, şi i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, sculându-se, I-a urmat. Şi când şedea El în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi şedeau la masă cu Iisus şi cu ucenicii Lui. Că erau mulţi şi-I urmau. Iar cărturarii şi fariseii, văzându-L că mănâncă împreună cu vameşii şi păcătoşii, ziceau către ucenicii Lui: De ce mănâncă şi bea Învăţătorul vostru cu vameşii şi păcătoşii? Dar, auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi ci pe păcătoşi la pocăinţă. Marcu 2, 14-17
Fariseii şi cărturarii s-au întrebat cu sarcasm: de ce Mântuitorul Hristos mănâncă la aceeaşi masă cu vameşii şi cu păcătoşii? În mintea lor, dacă stătea la masă împreună cu cei păcătoşi însemna că aveau ceva în comun. Acuzatorii nu au înţeles că în Fiul lui Dumnezeu nu este păcat. Acestor acuzaţii Mântuitorul le-a răspuns cu dragoste de părinte. Pentru că fariseii şi cărturarii se considerau drepţi şi sfinţi, Domnul Hristos le arată că dincolo de faptele Legii stă dragostea pentru Dumnezeu şi pentru fiecare om. Mântuitorul, după discuţia cu femeia samarineancă, a rămas în oraşul Sihar încă două zile. Când a fost rugat de un sutaş din armata romană să-i vindece servitorul, El l-a tămăduit. Nu este o contradicţie între cuvânt şi faptă, ci toate s-au făcut datorită dragostei dumnezeiești.