Tomos sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române pentru proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești
Preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal și iubiților
credincioși mireni din Patriarhia Română,
Har, pace și bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhierești binecuvântări!
Cuviincios și vrednic de toată lauda este a cinsti pomenirea celor ce s-au săvârșit întru sfințenie, care au câștigat către Dumnezeu îndrăznire prin slăvita lor moarte mucenicească. Despre ei, Domnul nostru Iisus Hristos ne spune că, întrucât au ascultat cuvântul Său, s-au făcut „prietenii Lui” (Ioan 15, 14). Prin jertfa lor, ei s-au asemănat Mirelui Hristos, ascultând cuvântul Său care zice: „Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște.” (Ioan 15, 18-19). Moartea lor martirică este expresia supremă a credinței și iubirii lor de Hristos. Astfel, Sfântul Apostol Petru ne încredințează de slava pe care o vor primi sfinții mucenici când spune: „Întrucât sunteți părtași la suferințele lui Hristos, bucurați-vă, pentru ca și la arătarea slavei Lui să vă bucurați cu bucurie mare. De sunteți ocărâți pentru numele lui Hristos, fericiți sunteți, căci Duhul slavei și al lui Dumnezeu Se odihnește peste voi.” (1 Petru 4, 13-14). Sfântul Ioan Teologul ne învață despre sfinții mucenici zicând că: „Aceștia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare și și-au spălat veșmintele lor și le-au făcut albe în sângele Mielului. Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu și Îi slujesc ziua și noaptea - în templul Lui - și Cel ce șade pe tron îi va adăposti în cortul Său.” (Apocalipsa 7, 14-15). Pe acești sfinți, Biserica îi cinstește cu laude și cu cântări, precum spune Prorocul David, de Dumnezeu insuflat: ,,Eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, și foarte s-a întărit stăpânirea lor“ (Psalmul 138, 17). Cu adevărat, sfinții au împlinit cuvântul și voia lui Dumnezeu, după cum citim iarăși în Psalmi: „prin sfinții de pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei” (Psalmul 15, 3).
Printre acești aleși ai lui Dumnezeu se numără și Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești. Această mare nevoitoare și iubitoare de Dumnezeu s-a născut la 24 noiembrie 1908, în satul Nimfeo, din nordul Greciei, primind la botez numele Ecaterina. Ea a rămas orfană de mamă la o vârstă fragedă. Apoi, recăsătorindu-se tatăl ei, a avut de îndurat multe necazuri pricinuite de mama sa vitregă. Într-una din zile, pe când aduna fânul, soția tatălui său a împins-o pe Ecaterina de pe o căpiță de fân. Copila și-a fracturat coloana vertebrală și, invalidă fiind, la vârsta de 10 ani, a fost trimisă în București, la familia unchiului ei dinspre mamă, în casa căruia a petrecut ani grei de suferință și boală. În anul 1927, când tânăra Ecaterina s-a îmbolnăvit de peritonită și a fost părăsită de rude, care credeau că nu mai scapă cu viață, i s-a arătat aievea Maica Domnului împreună cu Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, ocrotitoarea ei. Venind ambele la patul ei de suferință au vindecat-o. La scurt timp după însănătoșire, tânăra Ecaterina se închinoviază în Mănăstirea Samurcășești. Într-o sâmbătă spre duminică noaptea, pe când se ruga, ea a ațipit și a primit în vis chemarea Mântuitorului, Care i S-a arătat pe norii cerului, zicând de trei ori: „Vai, vai, mare război vine din pricina necredinței oamenilor și nu am pe cine trimite să vestească lumii acest mare prăpăd.”. Iar ea, luând aminte la cea de-a treia chemare, a răspuns cu râvnă: „Mă duc eu, Doamne Iisuse, să vestesc!”. Astfel, ea se alătură Asociației Misionare Ortodoxe - „Patriarhul Miron” și, cu binecuvântarea arhimandritului Teofil Ionescu, la acea vreme slujitor la Catedrala Patriarhală din București, a început propovăduirea Evangheliei din sat în sat, chemând oamenii la pocăință, la milă și la înnoirea vieții. La 21 noiembrie 1942, sora Ecaterina primește, la praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, tunderea în monahism cu numele Evloghia. Ea se nevoia aspru, fiind plină de smerenie și iubitoare de rugăciune. Nu își odihnea trupul, nu se cruța pe sine, ci cutreiera satele, înfruntând lipsuri, primejdii și prigoniri. Și-a continuat activitatea misionară și în vremea prigoanei comuniste, suferind bătăi și chinuri pentru că nu înceta a vesti Evanghelia lui Hristos. A avut de înfruntat mari pericole puse la cale de oamenii înrăiți, care erau deranjați de cuvintele ei ce îndemnau la schimbarea vieții și apropierea de Hristos. De aceea, niște cârciumari din satul Epurești, județul Giurgiu, care văzuseră că datorită predicilor ei oamenii nu mai veneau să petreacă în beții și desfrânări, au pus la cale uciderea ei. Atunci, cel care fusese tocmit să o omoare, a fost lovit de un fulger. În altă împrejurare, a fost dusă cu forța la o casă de desfrânare spre a fi batjocorită. Și s-a stârnit furtună mare, iar omul desfrânat care a încercat să facă acestea a paralizat și planul lui demonic a eșuat. În decembrie 1949, predicând prin satele dunărene, ducând cărți de rugăciuni, icoane și broșuri duhovnicești, a fost prinsă în satul Ulmeni, din județul Călărași, de niște huligani comuniști care au bătut-o cu bestialitate. A fost internată la Spitalul Brâncovenesc din București. În ziua de 19 decembrie, a fost înștiințată de Maica Domnului și de Sfântul Arhanghel Mihail că va pleca la Domnul. A cerut să fie dusă urgent la mănăstirea sa de metanie. După ce și-a luat rămas bun de la bolnavii din spital și i-a încurajat să aibă încredere în Dumnezeu, a fost dusă la Mănăstirea Samurcășești. A fost spovedită și a primit Sfânta Împărtășanie, apoi a trecut la Domnul, primind atunci slăvită cunună mucenicească. După adormirea sa în Domnul, Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia s-a arătat grabnică ajutătoare și făcătoare de minuni, vindecând pe cei bolnavi și pe cei aflați în primejdie de moarte.
Smerenia Noastră, după consultarea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, împreună cu toți ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la viețuirea plăcută lui Dumnezeu a acestei Sfinte Cuvioase Maici, luând aminte la evlavia ei vrednică de laudă pentru rugăciune și apărarea dreptei credințe, și căutând folosul duhovnicesc al poporului drept-credincios ce poartă numele lui Hristos, urmând Tradiției Sfinte a Bisericii Ortodoxe și chemând în ajutor Harul Preasfintei Treimi,
HOTĂRÂM
Ca, de acum înainte și în veci, Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești, să fie numărată între sfinții Bisericii și să fie pomenită cu cântări de laudă în ziua ei de prăznuire, la 19 decembrie în fiecare an, urmând ca aceasta să fie înscrisă în Sinaxar, în cărțile de cult, precum și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.
De asemenea, rânduim să se tipărească slujba și viața Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, să i se picteze icoana, care să fie primită cu toată evlavia de drept-credincioșii creștini, iar chipul ei să fie zugrăvit alături de celelalte sfinte cuvioase de neam român, în bisericile care se vor ridica din temelie sau se vor zugrăvi de acum înainte.
Și, pentru ca evlavia drept-măritorilor creștini să sporească prin cinstirea și chemarea în rugăciune a Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, mai rânduim ca ea să fie și ocrotitoare a unor biserici noi sau reînnoite.
Pentru deplina statornicire a celor pe care le-am hotărât în chip sinodal și canonic, am întocmit și întărim cu semnăturile noastre acest Tomos Sinodal de proclamare a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, pe care îl aducem la cunoștința preacucernicului cler, a preacuviosului cin monahal și iubiților credincioși mireni din Patriarhia Română.
Acest Tomos Sinodal de canonizare se proclamă astăzi, 4 octombrie, anul mântuirii 2026.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! (2 Corinteni 13, 13).
Președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
† Daniel
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
și membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române