Tot ce trebuie să ştim despre baia bebeluşului
În cazul bebeluşilor, baia generală trebuie efectuată zilnic, astfel încât să fie menţinută starea de sănătate a sugarului şi să se asigure o bună dezvoltare a acestuia. De altfel, băiţa este indicată chiar şi în perioadele de boală, deoarece are un rol benefic în procesul de vindecare.
Baia generală zilnică se va efectua încă din perioada de nou-născut, protejând plaga ombilicală, până la vindecarea completă, şi se va continua până la vârsta de 1 an. Este de preferat ca baia generală să se efectueze la aceeaşi oră, între orele 20:00-21:00, înainte de ultima sau penultima masă de seară şi niciodată imediat după masă. Timpul afectat băii, masajului şi apoi mesei nu trebuie să depăşească o oră. În timpul băii temperatura camerei nu va depăşi 22-24 grade Celsius, iar temperatura apei va fi de 37 de grade, putând fi măsurată cu un termometru. Se recomandă ca băiţa să fie confecţionată din material plastic, pentru a putea fi uşor de întreţinut. Înainte de începerea băii generale se vor pregăti toate cele necesare efectuării ei, precum şi lenjeria curată cu care sugarul va fi îmbrăcat după baie. Este contraindicată spălarea în apa după baie a lenjeriei sugarului. Articolele necesare pentru baie sunt: cădiţa bine spălată, mănuşa de bumbac pentru spălat, termometrul de baie, săpunul special pentru sugari, vată sau pansamente sterile pentru toaleta ochilor, peria de păr şi pieptenele, foarfecele pentru tăiat unghiile, un tub cu cremă pentru piele, prosopul de baie, lenjeria curată cu care va fi îmbrăcat. După potrivirea apei din cădiţă, la temperatura 37 garde Celsius, sugarul este dezbrăcat şi introdus în apă. Gâtul şi capul sugarului se vor sprijini pe antebraţul mamei. După introducerea treptată în apă, sugarul va fi sprijinit în continuare pe mâna stângă a mamei, eliberându-şi mâna dreaptă, pe care o va folosi la udarea şi apoi săpunirea sugarului. Săpunitul se face într-o anumită ordine: se începe cu capul, dinspre frunte spre ceafă, ferindu-se ochii, apoi gâtul, braţele, mâinile, toracele, abdomenul, coapsele şi picioarele. După săpunire se trece la limpezirea sugarului, care se face în aceeaşi ordine cu săpunitul. După limpezire, sugarul va fi aşezat pe cearşaful de baie, pentru a fi uscat prin tamponare, după care va fi îmbrăcat cu o cămăşuţă, un pieptăraş şi pantaloni. Capul se va lăsa descoperit pentru a se putea efectua toaleta feţei, care se face cu infuzie de muşeţel. Se începe cu toaleta ochilor, folosindu-se pentru fiecare ochi un tampon separat, îmbibat în infuzia de muşeţel. Mişcarea tamponului se face dinspre unghiul extern către cel intern. Urmează apoi curăţirea nasului şi urechilor, cu ajutorul unor tampoane de vată bine răsucite, sub formă de sul. Apoi, se curăţă pavilioanele urechilor şi faţa. Uscarea se va face tot prin tamponare. Durata băii, la sugarul mic, nu trebuie să depăşească 5-6 minute. După vârsta de 8-10 luni, când sugarul stă bine în şezut, baia se poate efectua în poziţie şezândă. După efectuarea băii vor fi tăiate unghiile, iar părul va fi pieptănat şi periat . La această vârstă este contraindicată spălarea gurii. După baie se va servi prânzul de seară. Este foarte bine ca mamei să-i intre în obişnuinţă spălarea frecventă a mâinilor bebeluşului, atât cu scop ingienic, cât şi educativ. Toate schimburile murdare ale sugarului vor fi spălate prin fierbere şi apoi călcate. Igiena hainelor, a lenjeriei de corp şi de pat trebuie respectată cu multă rigurozitate.