Tot mai puțini producători își aduc marfa la piață

Data: 11 Octombrie 2024

Numărul producătorilor care îşi expun mărfurile în pieţele din ţară este într-o continuă scădere, deoarece fermierii au început să aibă producții mai mari pe care preferă să le vândă angro, a afirmat preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România (AAPR), Ioan Teodor Birţ.

Mai mulți administratori de piețe, membri ai AAPR, au vizitat acum trei zile Piaţa Centrală „Stan Săraru” din municipiul Buzău, unde au purtat discuţii cu comercianţii şi cumpărătorii, pentru a identifica soluţii de modernizare a pieţelor şi de eficientizare energetică. Au fost apreciate spaţiile modulare dotate cu vitrine, mese, apă caldă şi aer condiţionat destinate comerţului cu lactate, care ar putea fi promovate la nivelul tuturor pieţelor din ţară. „Vrem să facem schimb de idei, să luăm lucrurile bune care funcţionează şi să le implementăm şi în celelalte pieţe”, a declarat pentru Agerpres preşedintele AAPR.

În acest context, Ioan Teodor Birţ a spus că se caută soluții pentru readucerea fermierilor în pieţele agroalimentare.

„Din păcate, pieţele nu traversează o perioadă foarte bună având în vedere că producătorii agricoli sunt tot mai puţini, încercăm soluţii pentru a-i aduce în piaţă. Pot să vă spun că numărul lor a scăzut, cauzele sunt diverse, în primul rând nu mai sunt familiile atât de numeroase, pe de altă parte producţia este mare, iar ei preferă să vândă marfa angro. (…) Au nevoie de desfacere, iar pentru că produsele sunt perisabile, nu pot să vândă cantităţi mari cu kilogramul”, a precizat preşedintele AAPR. În prezent asociaţia are 35 de entităţi membre pe întreg teritoriul României, toate având atribuţii în domeniul administrării pieţelor şi oboarelor. (C. Z.)