„Totul se măsoară în mulţumirea sufletească“
În Duminica a XVI-a după Rusalii, ieri, 7 februarie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Schitului „Sfânta Teodora de la Sihla“ - Codrii Paşcanilor. Aşezarea monahală, ce aparţine de Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ, are doar cinci vieţuitori.
Biserica Schitului „Sfânta Teodora de la Sihla“ din localitatea Moţca, Protopopiatul Paşcani, a fost neîncăpătoare duminica aceasta pentru credincioşii veniţi să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Părinte Teofan. Din sobor, alături de părintele stareţ Arsenie Popa şi de părintele egumen Ieronim Cozma, a făcut parte şi părintele arhimandrit Luca Diaconu, stareţul Mănăstirii Bistriţa şi exarh al zonei Neamţ, precum şi părintele protosinghel Iustin Câmpanu, secretar al Cabinetului mitropolitan. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte din membrii corului psaltic „Sihăstria Carpaţilor“ al Mănăstirii Sihăstria, alături de un grup de teologi.
Cine este mai fericit?
În cuvântul de învăţătură rostit după Sfânta Evanghelie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a spus, printre altele: „Văzând darurile mai mari sau mai mici ale unora sau altora, mulţi dintre pământeni se răzvrătesc în cugetul lor, spunând: «Dumnezeu i-a dat aproapelui mai mult, iar mie mi-a dat mai puţin. Oare nedrept este Dumnezeu?». Omul tinde în cugetul lui spre egalitate, la fel cum Adam şi Eva au dorit să fie egali cu Dumnezeu. Din această dorinţă a oamenilor de egalitate, se nasc în lume şi războaie - poporul cel mic vrea să fie egal cu poporul cel mare, sluga cu stăpânul, stăpânul cu împăratul, fiecare manifestându-şi în acest fel invidia, cea care roade pe dinlăuntru sufletele. Dumnezeu ştie însă, în atotînţelepciunea Sa, că atât cel cu multe daruri, cât şi cel cu mai puţine daruri pot fi fericiţi, dacă sunt mulţumitori în sufletul lor. În cele din urmă, totul se măsoară în mulţumirea sufletească. Oare nu există atâţia oameni nevoiaşi şi săraci care simt fericirea în cugetul lor şi oameni puternici şi bogaţi care trăiesc coşmaruri zi şi noapte, gândindu-se că există posibilitatea să-şi piardă puterea şi bogăţia? Şi atunci, cine este este cel mai fericit dintre aceste două categorii?“.
La final, părintele egumen Ieronim Cozma i-a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan pentru împreuna-slujire, după care IPS Părinte Mitropolit a oferit obştii de la Codrii Paşcanilor nişte volume din seria „Viaţa în Hristos. Pagini de Filocalie“, apărută la Editura Doxologia.
Schitul „Sfânta Teodora de la Sihla“ este situat în Codrii Paşcanilor, la 100 m în dreapta şoselei asfaltate Paşcani-Moţca, care dă în şoseaua Roman-Suceava, şi la şase km sud-vest de Paşcani. Tradiţia spune că în apropiere, la Valea Seacă, a existat pe vremuri un schit pentru călugări. Actualul schit s-a înfiinţat în 1991, la iniţiativa maicii Cosma, cu binecuvântarea Mitropoliei Modovei şi Bucovinei. A fost înfiinţat ca schit pentru maici în memoria Sfintei Teodora de la Sihla, dar din 1993, viaţa monahală este întreţinută aici de călugări. În momentul actual, aşezarea monahală, ce aparţine de Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ, are doar cinci vieţuitori.