Toyota vrea să scoată combustibil din plante
Cel mai mare constructor auto nipon, Toyota, a anunţat că va întreprinde cercetări intense pentru dezvoltarea unor procedee de producţie a biocarburanţilor, în mod eficient şi cu costuri reduse, informează AFP. Toyota doreşte dezvoltarea unei tehnici eficiente de producţie în masă de bioetanol din plante care nu sunt folosite drept alimente. „Scopul nostru este să dezvoltăm o line de producţie revoluţionară care ar genera anual 200 de milioane de litri de combustibil din plante, la 33 de eurocenţi/litru, în competiţie cu carburantul din petrol, până în 2015“, au explicat reprezentanţii companiilor. Toyota şi partenerii săi vor să constituie o linie competivită de carburant alternativ din vegetale, care nu sunt o sursă alimentară, pentru a nu priva oamenii de nutrimente.