Tradiţie în lut
În pivnița Casei Domnești din Râmnicu Sărat a avut loc, recent, deschiderea expoziției „Revendicând pământul”, realizată în cadrul proiectului cultural „Tradiție în lut - în siajul artiștilor ceramiști”. Sunt expuse vase din ceramică, de diferite tipuri: urcioare, căni, blide, străchini, farfurii, gazornițe, castronoaie, dar și alte piese precumꓽ cahle sau țigle, manufacturate în cadrul unor mici ateliere sau fabrici cu producții restrânse, care astăzi nu mai există. În cadrul expoziției sunt prezentate, de asemenea, jucării sau forme ceramice în miniatură,ꓽ pușculite, clopoței, fluiere, mărțișoare, urcioare, farfurii etc. Piesele expuse fac parte din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) și Muzeului Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat (MMOMRS), dar și din trei colecții particulare importante, punându-se în valoare elemente ceramice tradiționale inedite, specifice diverselor zone din România, informează într-un comunicat de presă MNIR. Persoanele care doresc să aprofundeze domeniul ceramicii tradiționale pot participa, în lunile următoare, la atelierele și prezentările din cadrul proiectului, care vor fi susținute la sediile partenerilor din Râmnicu Sărat, București, Buzău și Alexandria. Expoziția actuală poate fi vizitată la MMOMRS, în perioada 17 mai - 16 iunie 2024.