Tradiţie ortodoxă la Biserica „Ziua Crucii”

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 13 Septembrie 2018

Praznicul „Înălţării Sfintei Cruci”, aşteptat cu bucurie duhovnicească vineri, 14 septembrie, este sărbătorit în mod deosebit la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din cartierul craiovean Rovine, care îşi serbează cel de-al doilea hram. Sfântul locaş se regăseşte în istoria recentă a Băniei, fiind ridicat în anul 1963.

Parohia „Ziua Crucii” a fost înființată în anul 1945, în cartierul mărginaș dinspre N-V al orașului Craiova. În absen­ţa unei biserici, ritualul religios s-a exercitat într-o capelă improvi­zată într-o casă particulară, numită „Casa Geambașu Tudor” (fost Donca Simo), din strada Argeș nr. 4. Din inițiativa preotului paroh Ion Nica și din dorința credincio­și­lor de a avea propriul locaș de ru­gă­ciune, s-a pus piatra de teme­lie la data de 17 iunie 1956, pe un teren de 640 mp, donat de doamna Maria Soreanu. La 25 august 1963, noua biserică a fost deschisă cultului, fiind sfinţită de vrednicul de pomenire Mitropolit Firmilian Marin al Olteniei. La inițiativa preotului Constantin Dragotă, în perioada 1985-1986, s-au executat lucrări de restaurare a picturii interioare de către pictorul Dan Neamu. Biserica a fost resfinţită pe 31 august 1986 de către Mitropolitul Nestor Vornicescu.

Construcția are formă de cruce şi a fost făcută din cărămidă de fabrică, zidită în mortar de var, cu pardoseli din mozaic, acoperită cu tablă galvanizată, bolți din rabiț, centuri și arcade din beton armat. Biserica a fost înzestrată cu mobilier sculptat, odoare și obiecte de cult donate de enoriașii parohiei. Pe 31 august 2008, a fost din nou resfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolit al Olteniei.

Pictura bisericii şi forma ei arhitecturală reprezintă, de asemenea, un detaliu semnificativ în rolul şi importanţa sa misionară în Bănie. Astfel, la anul 1962 au fost executate picturile interioare, în întregime în tehnica fresco, de către pictorul Emil Ivănescu din Curtea de Argeș. Între anii 2008 şi 2009, s-au efectuat alte lucrări de restaurare ale picturii interioare, de către pictorul Dan Neamu.

Din şirul preoţilor care au slujit la Sfântul Altar, amintim pe: Ion Nica, Nicolae Stănciulescu, Constantin Dragotă, Marin Marinescu, Viorel Vlăduci, Titu Manasia şi parohul pr. dr. Ion Bârnea.