Tradiţie şi bucurie la Mănăstirea Ţigăneşti
În ziua praznicului Adormirea Maicii Domnului, cu prilejul hramului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat la Mănăstirea Ţigăneşti, judeţul Ilfov, unde a sfinţit altarul de vară al mănăstirii şi a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. La eveniment au participat şi Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi numeroşi preoţi şi diaconi.
Sub privirile sutelor de credincioşi care s-au alăturat vieţuitoarelor mănăstirii pentru a sărbători hramul aşezământului, precum şi aniversarea a 200 de ani de la construirea mănăstirii, Patriarhul României a sfinţit altarul de vară construit în curtea mănăstirii după care a săvârşit Sfânta Liturghie la acelaşi altar, pentru ca toţi pelerinii prezenţi să poată lua parte la slujbă. Au fost binecuvântate, de asemenea, şi noul lumânărar al mănăstirii şi fântânile recent reparate. În cadrul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţia pericopei evanghelice citite astăzi (Luca X, 38-42; XI, 27-28), precum şi importanţa cinstirii Maicii lui Dumnezeu. Preafericirea Sa a explicat că Mântuitorul, prezent în casa celor două surori, Marta şi Maria, a apreciat-o pe cea de a doua pentru că stătea la picioarele Sale şi îi asculta cuvintele. "Cât timp Marta pregătea prânzul sau cina şi nu o deranja pe Maria, Mântuitorul a lăsat-o să îşi exprime în felul ei preţuirea faţă de El, dar când Marta a încercat să diminueze importanţa ascultării Cuvântului lui Dumnezeu, pe care Maria o arăta, Mântuitorul a corectat-o şi i-a arătat că nu e nevoie numai de activitate pentru hrana trupului, ci în primul rând este nevoie de activitate pentru hrana sufletului, iar asta înseamnă ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu şi privirea către Dumnezeu faţă către faţă", a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. "Întreg poporul credincios o fericeşte pe Maica Domnului" Maria prezentată în Evanghelie este, asemenea Mariei, mama lui Iisus Hristos, un model de ascultare şi de smerenie. "Atât de mult a ascultat Cuvântul lui Dumnezeu Fecioara Maria, încât l-a interiorizat şi Cuvântul s-a sălăşluit în ea, mai întâi prin ascultarea cuvintelor Sfintei Scripturi şi mai apoi prin lucrarea Duhului Sfânt, prin zămislirea lui Dumnezeu-Cuvântul, ca om. Evanghelia de astăzi a fost rânduită de Biserică nu atât pentru coincidenţa de nume între Maria, sora Martei, şi Maria, mama lui Iisus, ci pentru că o femeie din popor, când L-a auzit vorbind pe Iisus, a cinstit-o pe Maica Domnului, deşi ea nu era de faţă. L-a auzit vorbind pe Iisus cu multă înţelepciune, iar femeia s-a gândit la fericirea mamei care are un Fiu atât de sfânt, de înţelept, de luminat şi a fericit-o pe ea. Nu cunoaştem numele acestei femei din popor. În mod voit, Evangheliile nu au spus numele ei, pentru că ea reprezintă întreaga Biserică, întreg poporul credincios care o fericeşte pe Maica Domnului din neam în neam, din generaţie în generaţie. Vedem că femeia din popor arată tuturor ce atitudine trebuie să aibă faţă de Maica Domnului", a mai explicat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, Patriarhul României a subliniat că în ziua acestui praznic sărbătorim nu doar adormirea ei, cât şi faptul că trupul ei a fost mutat la ceruri. La trei zile după punerea ei în mormânt s-a constatat că a fost ridicată la cer, rămânând în raclă doar veşmintele de înmormântare. "Se cuvenea ca trupul din care s-a Întrupat Dumnezeu-Cuvântul, Cel veşnic viu, să nu fie dat stricăciunii, ci să fie ridicat la cer de către Dumnezeu-Fiul", a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a săvârşit slujba de hirotesie întru protosinghel a ieromonahului Calinic, duhovnicul Mănăstirii Ţigăneşti, după care i-a oferit maicii stareţe, stavrofora Eufimia, Ordinul "Constantin şi Elena", pentru tot efortul depus pentru lucrările de construcţie şi renovare de la Mănăstirea Ţigăneşti. De asemenea, Patriarhul României a oferit mai multe ordine, distincţii şi diplome tuturor persoanelor implicate în lucrările desfăşurate la mănăstire.