Tradiţie şi înnoire la Seminarul Teologic din Dorohoi

Data: 18 Martie 2014

Seminarul Teologic Ortodox din Dorohoi, o şcoală greu încercată de vremuri, a sărbătorit 90 de ani de la înfiinţare (1923) şi 20 de ani de la reînfiinţare (1993). A fost şi este un seminar foarte necesar în zonă pentru tinerii doritori de cultură şi spiritualitate teologică ortodoxă, posibili viitori slujitori ai Sfintelor Altare ale Bisericii noastre strămoşeşti din Moldova. Astfel, în anul 1993, se repara - pe de o parte - un act de nedreptate comis prin desfiinţarea seminarului în anul 1931, iar, pe de altă parte, se oferea o soluţie practică pentru multe parohii de sat rămase vacante de multă vreme, dar şi pentru încurajarea culturală a unei zone profund defavorizate economic. După redeschiderea din 1993, primii ani de existenţă ai acestei şcoli au fost marcaţi de numeroase dificultăţi, în special materiale (condiţiile de cazare, dotările necesare unei şcoli etc.). Însă dorinţa noastră, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, era să redăm demnitatea acestei şcoli de cultură teologică creştină, pentru care s-au ostenit mulţi înaintaşi, în frunte cu preotul cărturar Dumitru Furtună şi omul politic, patriot şi credincios Gheorghe Burghele. Totuşi, ceea ce ne-a determinat să reînfiinţăm Seminarul Teologic din Dorohoi a fost o necesitate misionară de prim ordin, şi anume: nevoia de-a trimite preoţi în parohiile mici şi sărace din zonă, pentru care nu optau tineri teologi din alte zone ale Moldovei.

Am sprijinit atunci demersurile conducerii şcolii pe lângă Ministerul Educaţiei Naţionale, pe lângă autorităţile judeţene şi locale, precum şi pe lângă alte instituţii de cultură judeţene şi locale, astfel încât seminarul

de la Dorohoi să aibă dotările corespunzătoare pentru o bună şi eficientă funcţionare. Iar întrucât o şcoală teologică are nevoie de ocrotirea unui sfânt, în anul 1996 am hotărât ca Seminarul Teologic de la Dorohoi să aibă ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, născut pe plaiurile dorohoiene, la Crăiniceni.

Astăzi, activitatea seminarului este bogată şi multiplă, încât pe lângă formarea teologică liceală a 170 de elevi seminarişti, seminarul a organizat şi două grădiniţe pentru 170 de copii preşcolari. În prezent, seminarul se află în ample lucrări de modernizare, dezvoltare şi dotare.

Avem speranţa şi convingerea că Seminarul Teologic din Dorohoi, sub ocrotirea spirituală a Sfântului Ioan Iacob şi prin osteneala profesorilor, va pregăti în continuare misionari ai Bisericii, buni cunoscători ai credinţei noastre ortodoxe şi mărturisitori ai ei în parohii, în instituţii filantropice, culturale sau administrative. În contextul actual, Biserica noastră are nevoie, atât în ţară, cât şi în diaspora românească, de absolvenţi bine pregătiţi şi dedicaţi slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui aflat în suferinţă sau în nevoi.

Întrucât societatea contemporană devine tot mai secularizată şi individualistă, este necesară şi mai mult promovarea valorilor morale şi spirituale creştine, iar tânărul teolog trebuie să fie o făclie de Paşti şi un apostol al Învierii lui Hristos, Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii. Printr-o pregătire teologică temeinică şi printr-o viaţă luminată de harul lui Hristos, tânărul teolog este chemat să cunoască şi să apere dreapta credinţă şi sfinţenia vieţii, ca fiind lumini pe calea mântuirii şi a vieţii veşnice; să cultive iubirea faţă de Dumnezeu prin rugăciune şi iubirea faţă de semeni prin fapte bune.

Felicităm pe toţi profesorii şi pe elevii Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Ioan Iacob din Dorohoi pentru strădaniile depuse ca această şcoală să fie un permanent izvor de cultură şi spiritualitate pentru tinerii chemaţi să slujească Biserica noastră strămoşească şi să promoveze valorile spiritualităţii creştine româneşti.

Ca semn de apreciere pentru activitatea bogată a Seminarului Teologic din Dorohoi, îi conferim acestuia Diploma de onoare „Sfântul Apostol Andrei - Ocrotitorul României“, iar PC pr. prof. Constantin Muha, directorul seminarului, îi acordăm Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ pentru clerici.

Ne rugăm lui Dumnezeu să vă dăruiască tuturor ani mulţi cu sănătate, pace şi bucurie, precum şi mult ajutor în activitatea pe care o desfăşuraţi spre binele Bisericii şi poporului nostru!

Cu aleasă preţuire şi părintească binecuvântare,

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Mesaj transmis cu prilejul sărbătoririi a 90 de ani de la înfiinţare şi a 20 de ani de la reînfiinţare a Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Ioan Iacob de la Dorohoi (1993-2013), 18 martie 2014.