„Tradiţii şi obiceiuri nemuritoare“ la Centrul „Visătorii“

Un articol de: Constantin Ciofu - 22 Decembrie 2014

Centrul de plasament „Visătorii“ din localitatea Fundu Moldovei a găzduit vineri, 19 decembrie 2014, evenimentul cultural-artistic „Tradiţii şi obiceiuri nemuritoare“. Acesta a fost susţinut de copiii şi tinerii din centru, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului.

Glasurile copiilor de la Centrul „Visătorii“ din localitatea Fundu Moldovei au vestit Naşterea Mântuitorului Hristos în Betleem şi au readus mai aproape de sufletele spectatorilor tradiţiile şi obiceiurile româneşti. Acest tablou al bucuriei şi al reîntâlnirii cu minunaţii copii de la „Visătorii“ a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul programului artistic intitulat „Tradiţii şi obiceiuri nemuritoare“. Pentru organizarea acestui moment deosebit, beneficiarii centrului s-au pregătit şi au muncit mult, dovedind astfel că pot face lucruri frumoase, astfel încât să încânte sufletele celor ce pot să-i ajute. Printre participanţii care au onorat cu prezenţa acest eveniment s-au numărat Dan Ionuţ Adomniţei, directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, pr. Constantin Norocel, de la Parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Capu Satului din Câmpulung Moldovenesc, pr. David Babici, de la Parohia „Sfântul Dumitru“ din Fundu Moldovei, Tudor Zdrob, primarul comunei Fundu Moldovei, precum şi alţi invitaţi de seamă. „Am apreciat că toţi copiii au muncit şi s-au implicat pentru a organiza această activitate“, a remarcat pr. Constantin Norocel. La finalul manifestării, beneficiarii centrului au primit daruri din partea lui Moş Crăciun, ca răsplată pentru efortul depus la punerea în scenă a programului artistic. O parte din daruri au ajuns la copiii Centrului „Visătorii“ de la enoriaşii Parohiei Capu Satului, precum şi de la Frăţia Ortodoxă „Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip“, coordonată de pr. Ilie Macar de la Parohia „Sfântul Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc. „În această lună, noi am mers la copiii de la Fundu Moldovei atât cu prilejul sărbătorii Sfântului Nicolae, cât şi acum, înainte de Crăciun. În timpul petrecut în mijlocul lor, ne-am simţit ca într-o familie“, a adăugat pr. Constantin Norocel. Graţiela Tonegari, directorul centrului de plasament, a mulţumit cu acest prilej tuturor celor care au fost prezenţi, dar şi celor care sunt alături de copii cu diverse ocazii.