Tradiții și obiceiuri strămoșești în județul Galați

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 17 Decembrie 2019

În aşteptarea praznicului Naşterii Domnului, în localitatea Vameş din judeţul Galaţi a avut loc sâmbătă, 14 decembrie, a doua ediţie a festivalului de colinde, cântece şi dansuri ­populare „Florile dalbe, flori de neam”.

Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Căminul cultural din localitate, adunând laolaltă şase grupuri de copii din parohiile Cuza Vodă, Nămoloasa Sat, Slobozia Conachi, Tudor Vladimirescu şi Vameş şi o numeroasă asistenţă formată din preoţi, cadre didactice şi credincioşi, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareş Bucur.
În cadrul programului cultural, copiii grupului catehetic din Parohia Vameș, îmbrăcaţi în portul tradiţional românesc, au organizat o şezătoare în care au împletit, au croşetat, au cusut în punct românesc şi au creat roţi din pănuşi. La manifestarea tradițională au fost prezenţi și doi meşteri populari din localitate, care şi-au expus lucrările, spre bucuria și admirația celor prezenți.

De asemenea, tinerii au susţinut un concert de colinde vechi și cântece patriotice împreună cu membrii Grupului „Ştefanienii” din localitatea învecinată Piscu.

La finalul festivalului, toate grupurile de copii au urcat pe scenă şi au intonat bine-cunoscutul colind „O, ce veste minunată!”, primind apoi, prin grija parohiei, diplome şi daruri.

Manifestarea cultural-artistică de la Parohia Vameş face parte din seria evenimentelor organizate de Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Dunării de Jos în perioada sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului.