Tradiții ținute de tinerii români din America de Nord

Data: 05 Ianuarie 2024

La Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Allegan, Michigan, Statele Unite ale Americii (SUA), a avut loc la finalul anului trecut tabăra de colinde a organizației ROYA, care a reunit 24 de tineri din Canada și SUA. Tinerii au participat în fiecare zi a taberei la Sfânta Liturghie și au învățat colinde, cântând apoi la casele românilor din jurul mănăstirii, se arată pe mitropolia.us. 

Programul a cuprins jocuri de fotbal și alte activități, precum jocuri cu întrebări și răspunsuri despre România, continuând cu rugăciuni și colinde. De asemenea, tinerii l-au colindat și pe Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, care a rostit apoi un cuvânt de binecuvântare. 

În ajunul Anului Nou, aceștia s-au rugat în biserica așezământului monahal. După acest moment au participat la un foc de tabără, unde au cântat colinde și cântece patriotice. Tabăra s-a încheiat în data de 1 ianuarie 2024, se arată pe site-ul amintit.