Tradiţiile din Bihor, promovate de copii
În Sala de spectacole "Arcadia" a Teatrului "Regina Maria" din Oradea s-a desfăşurat a VII-a ediţie a Festivalului "Noi umblăm a colinda", manifestare ce are ca obiectiv identificarea şi promovarea colindului autentic din zona Bihorului. Festivalul oferă elevilor prilejul de a aduce la lumină tradiţia şi spiritualitatea locală. Structurat pe două secţiuni: colinde bihorene inedite, culese de la rapsozi din zona Bihorului, sub formă de concurs, şi colinde de largă circulaţie, festivalul a reunit şi de această dată un număr foarte mare de formaţii din zone diferite ale judeţului, constituite din copii şi elevi de la ciclul preşcolar la ciclul liceal. Au fost înscrise 24 de formaţii, iar în urma jurizării au fost selectate 22.
Organizată cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, sub patronajul Episcopiei Oradiei, manifestarea s-a bucurat nu doar de o interpretare de excepţie a colindelor de către formaţii care au urcat pe scenă în costume populare şi însoţite de către un rapsod, ci şi de expertiza unor specialităţi precum prof. Crăciun Parasca, etnolog. La organizarea evenimentului au participat Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Episcopia Oradiei, Palatul Copiilor şi Elevilor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Teatrul de Stat "Regina Maria", Consiliul Judeţean Bihor şi Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradea.