Trafic restricţionat

Data: 20 Octombrie 2011

Pentru desfăşurarea evenimentului auto-sportiv "Formula Drift One", care va avea loc în zona Palatului Parlamentului, începând de ieri până pe 25.10.2011, ora 6:00, va fi restricţionat traficul auto şi pietonal pe Calea 13 Septembrie între str. Uranus şi bd. Libertăţii, pe bd. Libertăţii, între bd. Naţiunile Unite şi bd. Regina Maria şi pe bd. Unirii între Piaţa Unirii şi Piaţa Constituţiei.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti va modifica traseele liniilor de transport public din zonă, astfel: Linia turistică "Bucharest City Tour" va funcţiona pe traseul de bază între terminalul Piaţa Presei şi intersecţia Calea Victoriei/ Splaiul Independenţei/bd. Naţiunile Unite, apoi pe un traseu modificat pe Splaiul Independenţei până la Piaţa Unirii, de unde revine pe traseul iniţial. Linia 136 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul CET Vest Militari şi intersecţia Şos. Pandurilor/str. Dr. Rainer, apoi pe un traseu modificat pe str. Dr. Rainer, Bd. Eroilor, Splaiul Independenţei (malul drept), cu întoarcere la Podul Izvor prin Splaiul Independenţei (malul stâng), Bd. Eroilor, str. Dr. Bagdasar, Şos. Pandurilor, apoi traseul iniţial. Linia 385 va funcţiona pe traseul de bază, între terminalul Valea Oltului şi Piaţa Arsenalului (intersecţia Cal. 13 Septembrie/ str. Izvor), apoi pe un traseu modificat pe str. Izvor, bd. Haşdeu, Splaiul Independenţei, apoi traseul iniţial. (C. Ciocan)