Traficul greu va fi transferat pe calea ferată

Data: 16 Martie 2009

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, sâmbătă, la Arad că intenţionează să transfere pe calea ferată o parte din traficul greu de mărfuri şi substanţe periculoase de pe şosele, supuse în prezent unei degradări rapide ca urmare a supraaglomerării. „Încercăm, de mai multă vreme, cu foarte slabe rezultate deocamdată, să mutăm măcar o parte din traficul greu pe calea ferată. România are o reţea feroviară puternică faţă de alte ţări şi foarte extinsă, însă, din păcate, este într-o stare jalnică“, a declarat ministrul Radu Berceanu. Ministrul a vorbit de un „cerc vicios“. Din cauza situaţiei în care este calea ferată, nu se circulă bine pe ea, iar ca urmare a acestui fapt nu este utilizată şi, deci, nu se fac încasările necesare pentru realizarea unor investiţii care să o facă atractivă pentru beneficiari.