Tragedie la Maternitatea Giuleşti: trei bebeluşi au murit şi opt sunt grav răniţi în urma unei explozii

Data: 16 August 2010

Trei nou-născuţi au decedat luni seara în urma incendiului izbucnit la Maternitatea Giuleşti şi opt bebeluşi au fost evacuaţi cu arsuri medii şi grave la Spitalul Grigore Alexandrescu, a declarat subsecretarul de stat în MS Raed Arafat.

Potrivit acestuia, Spitalul Grigore Alexandrescu a fost pus sub alertă, fiind mobilizat personal care a fost chemat de acasă. Reprezentantul Ministerului Sănătăţii a spus că familiile copiilor decedaţi vor fi anunţate. "Am început să evacuăm şi gravidele în travaliu. Împreună cu reprezentanţii Primăriei şi cei ai IGSU am decis evacuarea totală a maternităţii. Vor fi evacuate 26 de gravide şi cinci cu cezariană către Filantropia şi alte spitale", a afirmat Arafat. El a spus că momentan nu poate să confirme un alt deces precizând că o anchetă a fost deja demarată. La rândul său, viceprimarul Capitalei Victor Iovici a declarat că nu se cunoaşte cauza izbucnirii incendiului care, în momentul sosirii pompierilor, flacăra avea 30 metri pătraţi. O explozie urmată de un incendiu s-a produs, joi seara, în jurul orei 18,40, la Secţia de reanimare nou-născuţi din cadrul maternităţii Giuleşti.