Transfer gratuit al contului de la o bancă la alta
Cetăţenii Uniunii Europene ar putea să îşi transfere gratuit conturile de la o bancă la alta, fără inconveniente de natură birocratică, potrivit unui proiect legislativ elaborat de comisarul european pentru Piaţă internă, Charlie McCreevy, relatează Reuters
Măsura Comisiei Europene de a da posibilitatea clienţilor să-şi transfere conturile de la o bancă la alta în mod gratuit are scopul de a promova concurenţa în sectorul bancar. „Instituţiile de credit vor permite transferul oricărui client care îşi exprimă intenţia de a se transfera. Serviciul prestat conform acestei reglementări va fi gratuit pentru client“, se arată în documentul obţinut de Reuters. Decizia finală privind acest proiect legislativ aparţine Parlamentului European şi guvernelor celor 27 de state membre. Un studiu desfăşurat anul trecut de Comisarul european pentru Concurenţă, Neelie Kroes, a indicat costuri ridicate pentru clienţii care doresc să-şi transfere conturile, situaţie care bloca, practic, aceste operaţiuni. McCreevy este hotărât să înlesnească transferul conturilor, ca parte a creării unei pieţe financiare unice la nivelul Uniunii Europene, ce va contribui la reducerea costurilor. „Pe parcursul procesului de transfer, clientul va avea relaţii doar cu noua instituţie de credit. Clientul nu va trebui să suporte vreo taxă sau cheltuială rezultată dintr-o greşeală sau întârziere a instituţiilor de credit implicate în transfer“, se mai precizează în proiect. În cazul în care va fi aprobată, reglementarea se va aplica în statele membre ale UE fără ca acestea să aibă posibilitatea de a o modifica.