Transporturi către sinistraţi din partea Episcopiei Oradiei
La iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, începând de duminică, 4 iulie, în întreaga Episcopie Ortodoxă a Oradiei a fost demarată o amplă acţiune de colectare de fonduri, obiecte materiale şi alimente neperisabile, în vederea ajutorării sinistraţilor din zonele grav afectate de inundaţiile din ultima vreme, din nord-estul ţării, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei.
Astfel în zilele de 6, 10 şi 23 iulie 2010, au plecat spre nord-estul ţării trei transporturi cu ajutoare materiale donate de credincioşii din cele patru protopopiate ale Episcopiei Oradiei, ajutoare ce au fost au fost canalizate spre satele cele mai greu încercate de inundaţii, acolo unde oamenii au cea mai mare nevoie. În strânsă colaborare cu Biroul de Asistenţă socială din cadrul Miropoliei Moldovei şi Bucovinei, bunurile donate de către credincioşii din Episcopia Oradiei, şi anume, cereale (grâu, secară, ovăz, orz, porumb), alimente neperisabile (zahăr, ulei, făină, orez, conserve, paste făinoase, apă minerală), detergenţi, obiecte de îmbrăcăminte, pături, vase, etc., au fost distribuite locuitorilor din comunele Dorneşti din judeţul Suceava, Doljeşti (satele Buruieneşti şi Rotunda) din judeţul Neamţ. Acţiunea de colectare de fonduri, obiecte materiale şi alimente neperisabile, în vederea ajutorării sinistraţilor din nord-estul ţării, va continua şi în zilele următoare. Sumele băneşti, rezultate în urma colectelor, vor fi virate în conturile speciale ale Patriarhiei Române, cu menţionarea parohiei ce face donaţia, pentru a fi distribuite celor afectaţi de inundaţii.