Transporturile din România vor primi 250 de milioane de euro
▲ la ora actuală, reprezentanţii ministerului lucrează la finalizarea documentaţiei pentru licitaţii şi a ghidului solicitantului ▲ În 2008, vor fi alocate peste 550 de milioane de euro, contractările vor depăşi 768,37 milioane de euro, iar plăţile se vor cifra la peste 206 milioane de euro ▲ Preconizata taxă de circulaţie pe autostrăzi va fi introdusă doar pe segmentele rutiere a căror construcţie va fi finanţată de firmele private ▲
Ministerul Transporturilor va primi aproximativ 250 de milioane de euro din fonduri europene în 2007, însă gradul de absorbţie va fi mult mai redus, a declarat luni Tanczos Barna, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. „Pentru acest an, sperăm să cheltuim cele 250 de milioane de euro alocate, dar dacă nu vom reuşi, nu va fi o tragedie. Primele proiecte care vor primi finanţare nu sunt fundamentale tocmai pentru a ne forma o anumită experienţă pentru anii următori, mai ales începând din 2009, când alocările vor creşte considerabil“, a spus Tanczos Barna. Oficialul a declarat că, la ora actuală, reprezentanţii ministerului lucrează la finalizarea documentaţiei pentru licitaţii şi a ghidului solicitantului. „Până la sfârşitul lunii, vom publica ghidul solicitantului urmând ca pentru proiectele care au studiu de fezabilitate să poată fi depuse cereri de finanţare de la 1 octombrie“, a explicat Barna. Acesta a precizat că 90% din cele 5,7 miliarde de euro, alocate de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial de Transport până în 2013, vor merge către sectoarele rutier şi feroviar, principalii beneficiari de fonduri fiind Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi CFR SA. În 2008, vor fi alocate peste 550 de milioane de euro, contractările vor depăşi 768,37 milioane de euro, iar plăţile se vor cifra la peste 206 milioane de euro. În 2009, Ministerul Transporturilor ar trebui să contracteze cea mai mare sumă alocată prin POST, de circa 2,9 miliarde de euro, plăţile urmând să depăşească 935,9 milioane de euro. În 2010, autorităţile vor contracta peste 1,28 miliarde de euro, iar plăţile ar trebui să depăşească 1,63 miliarde de euro. Plăţile vor fi semnificative şi în 2010, de circa 1,62 miliarde de euro. UE va aloca sume importante şi în 2012, peste un miliard de euro, iar plăţile se vor cifra la 995,6 milioane de euro. În 2013 vor fi alocate 1,12 miliarde de euro. Din sumele alocate prin POST vor fi distribuite peste 1,6 miliarde de euro, în perioada 2007-2013, pentru construcţia de autostrăzi, pe tronsoanele Nădlac-Arad, Orăştie-Sibiu, Timişoara-Lugoj şi Lugoj-Deva, la care sa adaugă 12 centuri ocolitoare. Pentru sectorul feroviar vor fi alocate 1,5 miliarde de euro, în proiectul de reabilitare a Coridorului Feroviar IV. La aceste sume se adaugă 90 de milioane de euro pentru reabilitarea a 22 de staţii de cale ferată, 65 de milioane de euro pentru dezvoltarea a 17 aeroporturi, 30 de milioane de euro pentru transportul intermodal şi 350 de milioane de euro pentru sectorul naval. Taxe pentru autostrăzile construite privat Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a anunţat la Constanţa că preconizata taxă de circulaţie pe autostrăzi va fi introdusă doar pe segmentele rutiere a căror construcţie va fi finanţată de firmele private. Ludovic Orban a precizat că firmele private care vor obţine prin licitaţie dreptul de a construi autostrăzi şi vor finanţa aceste proiecte vor putea introduce taxă de tranzit pe aceste segmente rutiere, cuantumul taxei urmând a fi reglementat de statul român în funcţie de complexitatea lucrărilor şi perioada de concesionare a exploatării drumului. „Un studiu preliminar arată că aceste taxe vor fi undeva între 1, 5 şi 3 euro pentru 100 de kilometri de parcurs, în funcţie de complexitatea construcţiei şi cheltuielile ulterioare de întreţinere, tariful urmând să ducă la amortizarea investiţiei pe perioada de exploatare a concesiunii, dar precizez că aceste taxe vor fi aplicate exclusiv pe drumurile care vor fi realizate de investitorii privaţi cu finanţări proprii“, a spus Orban. Ministrul Transporturilor a mai afirmat că, la începutul anului viitor, vor fi îndeplinite condiţiile legale pentru anunţarea licitaţiilor în vederea încredinţării lucrărilor de construcţie la ultimele două segmente din autostrada Soarelui, între Cernavodă şi Constanţa, pentru şoseaua de centură a municipiului Constanţa fiind deja publicat anunţul în vederea organizării licitaţiei de execuţie.