Trasee de drumeție reabilitate

Data: 29 Septembrie 2022

Salvamontiştii din Harghita au reabilitat, în această vară, aproximativ 500 km de trasee turistice, în unele zone intervenţia fiind dificilă. Potrivit șefului Serviciului Salvamont Harghita, Fekete Ors, cele mai mari lucrări s-au făcut în Cheile Vârghişului, unde au fost schimbate sau reparate mai multe poduri, și au fost redeschise traseele spre Piatra Singuratică, afectate de doborâturile de arbori din 2020. (C. Z.)