Trasee turistice pietonale pentru promovarea monumentelor istorice bucureştene

Data: 24 Iunie 2010

Aproximativ 300 de obiective turistice, în special monumente istorice, vor fi promovate prin realizarea a trei trasee turistice, pe Bulevardul Kisellef, Centrul Vechi şi pe Calea Victoriei, reprezentanţii autorităţilor locale anunţând, marţi, că vor începe montarea de panouri informative. Proiectul "Bucureştiul într-o zi" este susţinut de reprezentanţii autorităţilor locale, care îi vor ajuta pe voluntarii asociaţiei la identificarea obiectivelor, dar şi la marcarea traseelor. "Bucureştiul de astăzi reprezintă pentru cei mai mulţi dintre locuitorii săi un oraş sărac în obiective turistice şi culturale. De aceea, credem că a dezvălui poveştile necunoscute sau uitate ale Bucureştilor, a pune în lumină locuri ce încă mărturisesc despre trecut înseamnă paşi pe care este necesar să-i parcurgem pentru a înţelege şi îndrăgi oraşul", a declarat managerul proiectului, Ana-Maria Iordache.

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a arătat că, începând din luna iulie, vor fi montate în apropierea obiectivelor turistice panouri cuprinzând informaţii explicative, care vor folosi atât bucureştenilor, cât şi turiştilor care vizitează Capitala. De asemenea, pe trotuarele sau pe arterele care duc către obiectivele turistice vor fi efectuate marcaje sub forma unor paşi.