Traseu artistic cu tematică religioasă în judeţul Cluj
Şapte statui cu tematică religioasă au fost amplasate pe drumul dintre Mănăstirea "Muntele Rece", judeţul Cluj, şi Valea Ierii. Lucrările au fost realizate de artiştii participanţi la tabăra de creaţie "Fringe Stone", organizată de Asociaţia "Art Act". În luna octombrie, tabăra a reunit şase studenţi ai Facultăţii de Arte Plastice din Cluj-Napoca. Tinerii, sub îndrumarea specialiştilor în domeniu, au executat sculpturi în piatră care preînchipuie "Drumul Crucii". Acestea au rolul de a crea un traseu artistic tematic pe o distanţă de opt kilometri între Valea Ierii şi Mănăstirea "Muntele Rece". Proiectul "Drumul Crucii" a fost realizat de Asociaţia "Art Act" în parteneriat cu Aşezământul monahal "Înălţarea Domnului" din comuna Măguri Răcătău. (Pr. Florin C. Ghiţ)