Tratamente fără interferon
La nivel naţional, 12.000 de pacienţi vor beneficia de tratament fără interferon, față de numai 5.000 de pacienți cât au fost înregistrați anul trecut. Anunțul a fost făcut de Marian Burcea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în cadrul conferinţei „Piaţa neagră a medicamentelor şi criza din piaţa farma”. Prin Legea bugetului din 2017 s-au alocat peste 3 miliarde de euro pe contractele cost-volum şi cost-volum-rezultat, în terapia hepatitelor C în diverse stadii. „Programul funcţionează. Avem în portofoliu 12.000 de pacienţi pe diverse terapii în cazul hepatitei C şi post-transplant”, față de 5.000 anul trecut, a precizat șeful CNAS. Acesta a mai subliniat că pentru tratamentele medicamentoase în ambulatoriu, instituția a alocat, anul trecut, aproape 1,8 miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 33% din fondul de sănătate.