Tratamentul dentar în România, mult mai ieftin faţă de vestul Europei
România începe să-şi dobândească statutul de lider european privind turismul stomatologic, în condiţiile în care un tratament dentar în România este mai ieftin cu până la 70% faţă de vestul Europei, potrivit unei analize realizate de TripnHeal.com.
Dacă Austria şi-a consolidat poziţia de lider privind tratamentul imuno-oncologic, Turcia - pentru turismul medical în domeniul oncologiei şi al chirurgiei estetice, Grecia pentru fertilizare in vitro, România începe să fie lider european privind turismul stomatologic.
„Cheltuielile pacienţilor străini la noi în ţară variază de la aproximativ 1.000 de euro până la 20.000 de euro per pacient, iar media este cuprinsă între 4.000 şi 5.000 de euro per pacient. România începe să concureze din ce în ce mai serios cu alte ţări europene cu tradiţie în turismul dentar, datorită preţurilor scăzute şi a calităţii serviciilor. Spre exemplu, în Italia, pacienţii pot cheltui 40.000 de euro pentru o lucrare dentară complicată, iar aceeaşi lucrare, folosind aceleaşi ustensile de lucru şi cu specialişti la fel de bine pregătiţi, costurile pot ajunge până la 11.000 de euro. În majoritatea cazurilor, preţurile în România sunt mai mici cu aproximativ 50-70% faţă de serviciile stomatologice din Europa de Vest“, declară Ovidiu Paşca, reprezentantul tripnheal.com, o companie care sprijină turismul stomatologic în România.
Totodată, specialistul afirmă că, în vestul Europei, stomatologia nu este acoperită de asigurările standard de sănătate, iar un implant dentar costă, de exemplu, în Elveţia, 2.500 euro, în vreme ce în România preţul este maximum 700 de euro.