„Trec magii prin Vatra Moldovei“, la cea de-a doua ediţie
Sâmbătă, 8 decembrie, la Cinematograful "Unirea" din Botoşani, s-a desfăşurat ce-a de-a II-a ediţie a Festivalului de Colinde şi Datini Ortodoxe "Trec magii prin Vatra Moldovei", la care au participat colindători din judeţele Botoşani şi Suceava. Festivalul a fost organizat de Asociaţia IHTIS, în colaborare cu Centrul Europe Direct, Asociaţia "Inimi la Unison" şi Dorohoi News. Juriul a apreciat prezenţa scenică, autenticitatea repertoriului şi interpretarea, la final trofeul Festivalului "Trec magii prin Vatra Moldovei" fiind oferit ansamblului coral cameral al profesorilor din Dorohoi. Locul I a fost obţinut de Grupul de colindători "Hoi-La" al Seminarului Teologic "Sf. Ioan Iacob" din Dorohoi, poziţia a II-a a revenit Grupului "Vovidenia" al Asociaţiei Umanitare "Inimi la unison" din Botoşani, iar cel de-al III-lea loc a fost ocupat de Walter Marian Dafin, din Gura Humorului.
Mihaela Mihăescu, preşedinta Asociaţiei IHTIS, a precizat că "toţi participanţii sunt câştigători. Evenimentul-concurs a fost adresat colindătorilor cu şi fără dizabilităţi şi a reunit două categorii sociale aparent diferite prin limitările fizice, dar implicate în viaţa aceleiaşi comunităţi". La sfârşitul concursului, participanţii festivalului au putut asculta câteva melodii interpretate de Roxana Poiană, câştigătoarea trofeului festivalului de anul trecut, de Codruţa Barariu şi Morena-Iasmina Băncescu, absolvente ale Şcolii Populare de Artă. (C.N.)