Trecerea prin moarte spre Înviere

Cuvântul paşti înseamnă în limba ebraică "trecere", trecere de la om la Dumnezeu, de la pământ la cer, de la cele vremelnice la cele veşnice, de la întuneric la lumină, de la sărăcie la bogăţia slavei. Hristos rămâne Paştele permanent sau trecerea continuă, ca să putem trece şi noi în orice timp împreună cu El în planul învierii şi al vieţii de veci. Lăudând pe Hristos cel înviat, nu uităm să lăudăm şi Crucea Lui, căci prin ea s-a înfăptuit trecerea de la moarte la viaţă şi prin ea putem face şi noi această trecere: "Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim" (slujba Utreniei). Moartea şi Învierea Domnului trebuie privite împreună, ca un întreg, aşa le-au privit Părinţii Bisericii, aşa cum le primeşte Biserica în viaţa ei liturgică. Când pomeneşte de Cruce, Biserica nu uită de Înviere, şi când se bucură de Înviere, se gândeşte totodată la Cruce (pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, "Legătura interioară dintre moartea şi învierea Domnului", în S.T., nr. 5-6, 1956, p. 275).

Împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, dobândim arvuna Învierii şi a vieţii de veci, tocmai prin faptul că ne ridicăm viaţa pământească la starea de jertfire şi de dăruire, străbătută de puterea jertfei lui Hristos. De aceea, împărtăşirea se face "spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci". De fapt, toată viaţa noastră este un Paşte continuu, un neîncetat urcuş spre Înviere prin Cruce, adică prin asceza trupului şi răstignirea propriilor patimi (Arhim. dr. Vasile Miron, "Despre semnificaţia Sfintei Cruci şi a Învierii Domnului în slujbele Bisericii", Ortodoxia, anul XLVIII, nr. 1-2, 1996, p. 93), pentru care ne şi rugăm în cântările noastre zicând: "Cel ce pentru noi cu Trupul patimă ai primit şi a treia zi din morţi ai înviat, patimile noastre cele trupeşti vindecă-le şi ne ridică din greşelile cele cumplite, Iubitorule de oameni, şi ne mântuieşte pe noi". (Pr. drd. Marinel Alexandrescu)