Trecutul e o sărbătoare
Aşa se intitulează ultimul volum de versuri al poetului Horia Gârbea, apărut la Editura Tracus Arte. Lansarea are loc astăzi la Uniunea Scriitorilor, Sala Oglinzilor, la ora 14.00. Vor vorbi Dan Cristea, redactorul-şef al revistei "Luceafărul de dimineaţă", artistul plastic Vlad Ciobanu, ilustrator al volumului, Dan Mircea Cipariu, poet, publicist, preşedintele secţiei de poezie a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. De asemenea, va vorbi şi Ioan Cristescu, directorul amintitei edituri. Horia Gârbea împlineşte anul acesta 50 de ani şi este cunoscut pentru registrul amplu al activităţii sale literare. A publicat roman, teatru şi, nu în ultimul rând, poezie. Mobilitatea intelectuală i-a permis să abordeze cu nonşalanţă genuri diferite, în tot ce a scris de altminteri punându-şi pecetea inventivitatea şi prospeţimea.