Trei ani de la înscăunarea IPS Părinte Varsanufie

Data: 10 Iunie 2017

Arhiepiscopia Râmnicului s-a aflat în sărbătoare în data de 8 iunie, la împlinirea a trei ani de la întronizarea Înaltpreasfin­ți­tului Părinte Varsanufie în demnitatea de Arhiepiscop al Râmnicului. Cu acest prilej, Înaltprea­sfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Rugă­ciunea și bucuria sărbătorii au reunit autorități de stat centrale şi locale, reprezentanți ai insti­tuţiilor publice, slujitori ai Sfintelor Altare, viețuitori ai mănăs­tirilor, profesori și elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” și credincioși care au dorit să se facă părtași bucuriei Înaltprea­sfinției Sale și întregii Arhiepis­copii a Râmnicului.

După Sfânta Liturghie, în prezența IPS Pă­rinte Arhiepiscop, a fost săvârșită slujba de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Arhi­episcopiei Râmnicului şi Înalt­preasfinției Sale în cei trei ani de slujire.

La finalul slujbei, părintele Cristian Alexandru Bănuță, consilier învățământ și activități cu tineretul, a adresat un cuvânt festiv cu prilejul împlinirii a trei ani de slujire în demnitatea de Arhiepiscop al Râmnicului a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, arătând că „timpul vieţii este un timp al lucrării şi al mărturisirii.

Această dimensiune a exis­tenţei este înţeleasă la superlativ mai ales de către oamenii duhov­niceşti, pentru care lumea, ade­vărul şi raţiunile inteligibile ale lucrurilor devin context al înnoirii şi al progresului, hrană spirituală şi mijloace de unire cu Dumnezeu”.

După cuvântul părintelui con­silier, chiriarhul Râmnicului a mulțumit pentru gândurile îm­păr­tășite și a subliniat că „lucrarea lui Dumnezeu se săvârșește în fiecare dintre noi. Atunci când îți încredințezi viața lui Dumnezeu, Dumnezeu lucrează, împăr­tă­șindu-ne din plinătatea darurilor Sale cele bogate. ...Sfântul Ignatie învață că acolo unde este episcopul este și Biserica și, de aceea, sărbătoarea de astăzi este sărbătoarea întregii Arhiepiscopii a Râmnicului”. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului)