Trei ani de la ridicarea Eparhiei Dunării de Jos la rang de Arhiepiscopie
În Catedrala arhiepiscopală din Galaţi a fost marcată ieri împlinirea a trei ani de la istoricul moment al înălţării Eparhiei Dunării de Jos în rang de Arhiepiscopie, precum şi al conferirii rangului de arhiepiscop chiriarhului Dunării de Jos, Înalt Preasfinţitul Casian Crăciun. Sărbătoarea a fost prefaţată încă din ajun prin organizarea la Seminarul Teologic "Sfântul Apostol Andrei" a unui colocviu dedicat personalităţii şi operei Sfântului Antim Ivireanul, iar la Biblioteca Judeţeană V. A. Urechia a fost vernisată expoziţia de carte şi stampe de epocă intitulată sugestiv: "Cartea românească - dar culturii şi limbii române. Întru cinstirea Sfântului Mitropolit Antim Ivireanul".
Manifestările dedicate momentului aniversar au continuat cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu şi a Privegherii în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi de către Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoţi din administraţia eparhială şi din municipiu, la care au participat numeroşi credincioşi.
Evenimentul aniversar din 27 septembrie a fost marcat prin săvârşirea Sfintei Liturghii oficiată de către chiriarhul Dunării de Jos, înconjurat de un numeros sobor de slujitori din Administraţia eparhială, membri ai Consiliului eparhial, preoţi protoierei, precum şi alţi clerici din eparhie, fiind invitaţi în chip cu totul special preoţii slujitori din cadrul instituţiilor de învăţământ şi asistenţă socială. Au fost de asemenea prezenţi membrii Adunării eparhiale a Dunării de Jos şi reprezentanţii autorităţilor locale din cele două judeţe - Galaţi şi Brăila.
Înalt Preasfinţia Sa a arătat că "cetăţile de la Dunărea de Jos cinstesc viaţa, mai ales prin lucrările culturale ale Sfântului Antim Ivireanul, prin lucrările spiritual-duhovniceşti, şi mai ales social-filantropice. Programul Sfântului Antim ne scoate întotdeauna la liman atât din criza sufletească, cât şi din cea umană şi economică".
Din iniţiativa ierarhului au fost invitaţi numeroşi credincioşi din parohiile sărace ale eparhiei, însoţiţi de preoţii lor. La final, Înalt Preasfinţia Sa a săvârşit slujba Parastasului pentru vrednicii de pomenire arhierei înaintaşi în tronul de la Dunărea de Jos. (Pr. G. Molocea)