Trei decenii de la aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Galați

Un articol de: Diac. Eduard Murariu - 19 Octombrie 2026

În zilele de 16 și 17 octombrie 2026, Arhiepiscopia Dunării de Jos a îmbrăcat haine de aleasă sărbătoare, marcând un moment de o profundă rezonanță duhovnicească: împlinirea a 30 de ani de la istorica aducere a cinstitelor moaște ale Sfântului Apostol Andrei la Galați. Pentru a onora această neprețuită binecuvântare peste timp, în eparhie s‑a desfășurat un amplu program liturgic și filantropic menit să cinstească neobosita purtare de grijă a Apostolului românilor.

Pentru clerul și credincioșii Arhiepiscopiei Dunării de Jos, zilele de 16 și 17 octombrie reprezintă, încă din anul 1996, un sfânt popas de recunoștință. Anul acesta se împlinesc trei decenii de la momentul istoric în care cinstitele moaște ale Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, au poposit la Galați, revărsând o neprețuită binecuvântare peste poporul dreptcredincios de pe aceste meleaguri.

Cu purtarea de grijă și binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, în seara zilei de 16 octombrie 1996, ajungeau pe aceste meleaguri sfintele moaște ale celui întâi chemat, ocrotitorul Galațiului, al eparhiei și al întregului popor român. Cinstitele moaște poposeau la Dunăre după ce, la marea sărbătoare a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, aduseseră mângâiere, alinare și nădejde unui număr de peste un milion de pelerini, veniți să se închine cu evlavie Ocrotitoarei Moldovei și Ocrotitorului României.

Anul acesta, șirul manifestărilor duhovnicești ale sărbătorii eparhiale a început vineri, 16 octombrie, în atmosfera de aleasă rugăciune a Capelei Seminarului gălățean, unde Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Spre a spori frumusețea acestui popas duhovnicesc, ierarhul a adus spre închinate, din patrimoniul sacru al Reședinței arhiepsicopale, racla ce adăpostește un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul ceresc al tinerilor seminariști. Slujba a reunit în aleasă comuniune clerici, cadre didactice și numeroși credincioși, alături de care s‑a aflat o impresionantă mulțime de peste 500 de elevi din toate ciclurile de învățământ ale școlii teologice.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a evocat momentul de profundă încărcătură spirituală al primei aduceri a cinstitelor moaște ale Sfântului Apostol Andrei în Eparhia Dunării de Jos, eveniment istoric de la care se împlinesc 30 de ani. Părintele Arhiepiscop i‑a numit pe tinerii seminariști „vrednici urmași ai încreștinătorului românilor”, apreciind angajamentul acestora de a deveni voluntari ai credinței, chemați să ducă lumina Evangheliei în propriile familii.

Încununând rugăciunea cu fapta iubirii creștine, la finalul programului liturgic, ierarhul a vizitat și a binecuvântat târgul caritabil de toamnă, organizat în curtea școlii de cei mai mici dintre elevi. Din fondurile strânse cu multă dăruire din vânzarea produselor realizate de copii, un tată din localitatea Tulucești, care își crește singur cei trei prunci, va primi sprijinul necesar pentru a achiziționa lemnele de foc în pragul iernii.

Taina aceleiași seri de 16 octombrie a adunat anul acesta laolaltă clerici, elevi seminariști și o mare mulțime de credincioși, uniți în rugăciune la tradiționalul „Pelerinaj al Luminii”. La lăsarea întunericului, pelerinii au pornit de la Seminarul Teologic spre Catedrala Arhiepiscopală, însoțind cu adâncă evlavie racla în care se păstrează cinstitele moaște ale Sfântului Apostol Andrei. Drumul parcurs la lumina blândă a torțelor și a lumânărilor s‑a transformat într‑o mărturisire vie a nestinsei flăcări a credinței și a continuității apostolice pe aceste ținuturi, sfințite odinioară de pașii încreștinătorului nostru.

Odată ajunși pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale, pelerinii luminii au fost întâmpinați cu bucurie părintească de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, procesiunea lor găsindu‑și desăvârșirea în liniștea și frumusețea tainică a slujbei de priveghere care s‑a desfășurat în lăcașul de cult.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, chiriarhul Dunării de Jos a arătat că marcarea celor trei decenii de binecuvântare nu este un simplu act comemorativ, ci o expresie vie și lucrătoare a iubirii Mântuitorului Iisus Hristos, precum și a evlaviei profunde pe care poporul român o poartă Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul său spiritual. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat că flacăra credinței, aprinsă pe aceste meleaguri de cel întâi chemat, rămâne o moștenire sacră ce va dăinui veșnic. Această lumină se înalță astfel ca o candelă nestinsă a recunoștinței, adăpostită tainic în sufletele românilor și mărturisită falnic, peste veacuri, de Catedrala Națională.

Șirul manifestărilor duhovnicești a fost încununat sâmbătă, 17 octombrie, sub bolțile Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Galați, unde un sobor de preoți și diaconi a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Frumusețea acestei înălțătoare stări de rugăciune a fost desăvârșită de cântările de la strană, înălțate de elevii Seminarului Teologic gălățean, vrednici ucenici ai Sfântului Apostol Andrei. Într‑un pelerinaj neîntrerupt pe durata întregii slujbe, o mulțime impresionantă de credincioși s‑a închinat cu evlavie la cinstitele moaște, aducând Marelui Apostol un smerit prinos de cinstire și recunoștință.

Dimensiunea liturgică a acestei mari sărbători eparhiale a fost armonios completată de cea filantropică. Lumina acestei prăznuiri s‑a revărsat ca o mângâiere și asupra celor aflați în nevoi, prin numeroase acțiuni de sprijinire a persoanelor vulnerabile, organizate în parohiile din întreaga Arhiepiscopie.