Trei ierarhi din Sfântul Sinod, la sfinţirea unui corp nou al „Casei Pelerinul“ de la Durău
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, au oficiat ieri sfinţirea Corpului B al „Casei Pelerinul“ din cadrul Centrului Cultural Pastoral „Sf. Daniil Sihastrul“ - Mănăstirea Durău. Din partea Centrului Eparhial Iaşi au mai fost prezenţi pr. Iulian Necula, consilier al Sectorului economic, şi ing. Mircea Precupan, consilier al Sectorului patrimoniu şi construcţii bisericeşti. De asemenea, la slujba de sfinţire au mai asistat preoţi din Protopopiatul Ceahlău, precum şi alţi invitaţi care au contribuit la ridicarea Corpului B al „Casei Pelerinul“. La finalul slujbei de sfinţire, ierom. Hariton Negrea, directorul Centrului Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastrul“ Durău şi duhovnicul Mănăstirii Durău, a primit rangul de protosinghel. Alte detalii de la acest eveniment puteţi citi în pagina 3 a „Ziarului Lumina“.
Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastrul“ a fost înfiinţat în anul 1991, la iniţiativa şi cu binecuvântarea PF Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Din anul 1995, aici se desfăşoară activităţi pastoral-misionare, cultural-sportive şi social-filantropice pe principiul fundaţiilor în regim nonprofit, fiind organizat ca subunitate a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Reamintim că mâine, Preafericitul Părinte Daniel va sfinţi Casa socială „Maica Macrina“ de la Mănăstirea Miclăuşeni din judeţul Iaşi. Tot aici va avea loc o slujbă de Te Deum, cu prilejul împlinirii a doi ani de la alegerea Preafericirii Sale în demnitatea de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Duminică, 13 septembrie 2009, Părintele Patriarh va sluji la Catedrala episcopală „Cuvioasa Parascheva“ din Roman, unde va avea loc festivitatea de proclamare şi ridicare a Episcopiei Romanului la rang de Arhiepiscopie, cu titulatura Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. (C. CIOFU)