Trei ierarhi români au slujit în Ungaria
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 1 octombrie, împreună cu Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria.
Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul au făcut parte părintele arhim. Calinic Covaci, consilier eparhial, părintele Teodor Marc, consilier eparhial și parohul catedralei, părintele Aurel Becan, protopop de Seghedin, părintele Vasile Sabău, de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Oradea, părintele Alexandru Șereș, paroh la Aletea (Elek) și Crâstor (Sarkadkeresztúr), precum și alți slujitori. Răspunsurile la strană au fost date de tânărul Alin Ciotea, cântărețul Catedralei din Giula.
La slujbă, alături de credincioșii români din Giula, au participat oficialități locale din oraș, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Despre tema centrală a iubirii de vrăjmași, cuprinsă în pericopa evanghelică duminicală din Predica de pe Munte a Mântuitorului, ca îndemn și poruncă, dar și ca mijloc de ieșire din situațiile nedorite și dificile ale vieții, precum și despre praznicul Acoperământului Maicii Domnului, a vorbit Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie.
După Sfânta Liturghie, a fost săvârșită și slujba Parastasului pentru odihna sufletului părintelui profesor Ioan Octavian Rudeanu, care a predat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.