Trei noi filme documentare Trinitas TV
Televiziunea Patriarhiei Române Trinitas TV a lansat recent trei noi filme documentare, în format DVD, ce pot fi achiziţionate de la magazinele de obiecte bisericeşti ale Patriarhiei Române. Noile producţii Trinitas TV prezintă "Viaţa şi minunile Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor", "Mănăstirea Sâmbăta de Sus" şi "Mănăstirea Curtea de Argeş".
Primul dintre noile filme documentare produse de Televiziunea Patriarhiei Române, "Viaţa şi minunile Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor", este o incursiune în viaţa unuia dintre cei mai iubiţi sfinţi ai României. Păstor de animale şi călugăr smerit, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a trecut atât de discret prin viaţa pământească, încât nu se cunoaşte cu exactitate perioada în care a trăit (secolele XII-XIV sau chiar XVII). La fel de tainic lucrează, în prezent, şi în viaţa credincioşilor, aducând alinare celor care îi cer ajutorul şi vindecare pentru durerile sufletului şi ale trupului. Sfintele sale moaşte ocrotesc Bucureştiul încă din 1774, alungând molime, aducând ploaia în vreme de secetă şi adunând în jurul său sute de mii de pelerini. Împlinirea atâtor rugăciuni l-au confirmat ca sfânt făcător de minuni şi ocrotitor al capitalei României. "Mănăstirea Sâmbăta de Sus" este o altă producţie Trinitas TV, care îşi propune să prezinte una dintre cele mai cunoscute ctitorii brâncovene. Construită cu efortul Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Sâmbăta de Sus stă mărturie, peste veacuri, pentru unitatea de credinţă şi neam a românilor, de pe o parte şi de alta a Carpaţilor. Asemenea unui bastion al ortodoxiei pe meleaguri ardelene, a avut o viaţă zbuciumată, distrusă fiind de tunurile habsburgice, a stat 140 de ani în ruină, apoi a renăscut într-o nouă incintă. A fost zidită şi rezidită prin puterea rugăciunilor părinţilor truditori şi mari duhovnici ai sfântului lăcaş de la poalele Făgăraşului: mitropolitul Nicolae Bălan, mitropolitul Antonie Plămădeală, părintele Serafim Popescu, părintele Arsenie Boca, părintele Teofil Părăian şi mulţi alţii. Al treilea documentar, "Mănăstirea Curtea de Argeş", este o prezentare sensibilă, prin imagine, a ctitoriei voievodale a lui Neagoe Basarab. Arhitectura celebră şi legenda meşterilor zidari, literatura bogată în referinţe, dar mai ales orizontul fără margini al credinţei exteriorizate artistic în această mănăstire captivează de la prima vedere. Cuprinzând o multitudine de informaţii interesante, colecţia de filme documentare Trinitas TV poate fi considerată o excelentă sursă de informare şi de pregătire pentru cei care vor să plece în pelerinaj, dar şi un prilej de rememorare a locurilor vizitate. DVD-urile pot fi cumpărate de la pangarul Catedralei patriarhale, precum şi de la pangarele unor biserici, în principal, în librăriile centrelor eparhiale din ţară sau chiar din unele parohii din ţară, precum şi în reţelele marilor magazine sau de pe site-ul www.trinitastv.ro.