Trei precondiții pentru tinerii fermieri finanțați prin PNDR
Tinerii fermieri care beneficiază de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014- 2020 (PNDR 2020) trebuie să îşi stabilească prin Planul de afaceri o serie de obiective şi să îndeplinească trei precondiţii, denumite obiective operaţionale, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Conform celor precizate în Ghidul solicitantului, cele trei precondiţii sunt: „stabilirea domiciliului, a sediului social al beneficiarului în aceeaşi Unitate Administrativ-Teritorială (UAT), precum şi stabilirea locului de muncă în aceeaşi Unitate Administrativ-Teritorială (UAT) sau zonă limitrofă a UAT în care este înregistrată exploataţia deţinută de tânărul fermier pentru care obţine finanţare, în termenul de maximum nouă luni de la data semnării Deciziei de finanţare. (...) În cazul nerespectării obiectivelor obligatorii asumate prin Planul de afaceri (de exemplu: producţia estimată a fi comercializată până la acordarea tranşei a doua de sprijin să fie de minim 20% din valoarea primei tranşe de sprijin sau amenajarea unei platforme pentru gunoiul de grajd, dacă este cazul), sumele acordate vor fi recuperate integral, iar cea de-a doua tranşă nu va mai fi acordată“, precizează AFIR într-un comunicat.
În cazul în care tânărul fermier nu îndeplineşte precondiţiile enunţate anterior în termenul maxim, sprijinul financiar va fi recuperat cu câte 10% din valoarea finanţării primite (50.000/40.000 de euro) pentru fiecare precondiţie neîndeplinită.
Mai mult, dacă una dintre cele trei precondiţii nu este realizată până la depunerea dosarului pentru tranşa a doua, sprijinul financiar va fi recuperat integral, subliniază Agenția.